Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat sâmbătă reacția „slabă” a ambasadei SUA în Ucraina față de atacul mortal din Krivoi Rog, care a avut loc cu o zi înainte, reproșându-i că a evitat să menționeze că racheta care a provocat atacul provenea din Rusia, informează News.ro citând agenția France Presse.
Atacul cu rachetă rusesc a avut drept rezultat moartea a 19 persoane, inclusiv mai mulți copii, într-o zonă rezidențială și aproape de un loc de joacă pentru copii în acest oraș din centrul Ucrainei, potrivit autorităților locale.
Ambasadoarea SUA în Ucraina, Bridget Brink, a condamnat vineri seara „atacul cu rachetă balistică”, dar fără a face referire la sursa acestuia.
„Din păcate, reacția ambasadei americane este cu adevărat uimitoare: o țară și un popor atât de puternici, și o reacție atât de slabă”, a spus Volodimir Zelenski sâmbătă.
„Le este chiar frică să pronunțe cuvântul rusesc atunci când vorbesc despre racheta care a ucis copii”, a adăugat Zelenski pe rețelele de socializare.
Statele Unite au fost un aliat principal al Ucrainei, oferindu-i sprijin militar și financiar încă din februarie 2022, când a început invazia rusă, dar în ultimele luni, președintele Donald Trump și-a intensificat criticile la adresa lui Volodimir Zelenski.
Să nu ne fie frică să spunem lucrurilor pe nume
Zelenski a subliniat o altă parte a declarației ambasadoarei SUA, în care aceasta a spus că astfel de atacuri sunt „motivul pentru care războiul trebuie să se încheie”.
„Da, războiul trebuie să se încheie. Dar pentru a face acest lucru, nu trebuie să ne fie teamă să spunem lucrurilor pe nume. Nu trebuie să ne fie teamă să punem presiune pe singura persoană care continuă acest război și ignoră toate propunerile lumii de a-l opri”, a declarat Zelenski.
Ucraina acuză Rusia că trage de timp pentru a-și valorifica avantajul pe linia frontului și a cuceri mai mult teritoriu.
Statele Unite au propus o încetare necondiționată a focului pe o perioadă de 30 de zile, propunere acceptată de Kiev, dar respinsă de Vladimir Putin.
După negocieri separate în Arabia Saudită, președintele american Donald Trump a reușit doar să obțină un acord pentru o încetare a focului în Marea Neagră și un moratoriu asupra atacurilor asupra infrastructurii energetice.
Atât Kievul, cât și Moscova se acuză reciproc zilnic de încălcarea acestui moratoriu, iar aplicarea acestuia rămâne extrem de vagă, vizând în principal sursele de energie.
În ceea ce privește armistițiul maritim, Kremlinul a pus condiția ridicării sancțiunilor impuse de țările occidentale, un lucru pe care Europa nu pare pregătită să-l accepte.



