Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis din nou mulțumiri Statelor Unite și, în special, președintelui Donald Trump pentru „tot ceea ce fac pentru securitatea” Ucrainei, la scurt timp după ce liderul american a reproșat încă o dată Kievului „lipsă de recunoștință”, informează EFE și AFP.
„Leadership-ul SUA este important, suntem recunoscători pentru tot ceea ce Statele Unite și președintele Trump fac pentru securitate și continuăm să lucrăm în cel mai constructiv mod posibil”, a precizat Zelenski pe contul său de pe platforma X.
„Ucraina este recunoscătoare SUA, față de fiecare inimă americană și personal față de președintele Trump pentru ajutorul care, începând cu rachetele Javelin, a salvat vieți ucrainene”, a afirmat Zelenski tot pe X. Rachetele Javelin sunt arme antitanc produse în SUA, a căror livrare către Ucraina a fost autorizată de Donald Trump în primul său mandat (2017–2021), perioadă în care Kievul se confrunta cu rebeli separatiști în Donbas, susținuți de „soldați din armata regulată rusă care își petreceau concediul în Donețk și Lugansk”, potrivit versiunii oficiale prezentate de Moscova.
Zelenski a menționat că delegația ucraineană și cea americană s-au întâlnit duminică la Geneva și și-a exprimat optimismul în legătură cu un „un rezultat practic care să aducă Ucraina și întreaga Europă mai aproape de o pace și o securitate fiabile”.
„Este important să existe dialog, să se revitalizeze diplomația”, a adăugat el, referindu-se la discuțiile purtate duminică pe tema planului administrației Trump de a încheia conflictul cu Rusia, plan pe care numeroși analiști, inclusiv din tabăra liderului american, îl consideră orientat în mod evident către pozițiile Moscovei, notează EFE.
Într-o postare pe Truth Social, președintele american i-a criticat și pe europeni, „care continuă să cumpere petrol din Rusia”, precum și pe fostul președinte Joe Biden, căruia i-a reproșat lipsa de reacție la debutul războiului.



