Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Calafat au descoperit, în timpul controlului unui microbuz, zece cetățeni străini care nu aveau viză valabilă sau permis de ședere pentru a călători în spațiul Schengen.
În data de 16.08.2025, în jurul orei 01:40, în parcarea aflată lângă stația de taxare Calafat-Vidin, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Calafat, împreună cu omologii lor bulgari, au verificat un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Vehiculul se deplasa pe ruta Bulgaria–Italia, fiind condus de un cetățean bulgar de 23 de ani, iar în cabina pasagerilor se afla un alt cetățean bulgar.
În urma controlului detaliat asupra vehiculului, în compartimentul pentru marfă au fost identificate zece persoane de origine străină, care nu aveau documente de călătorie valabile și nu îndeplineau condițiile necesare pentru a intra pe teritoriul României. Verificările au arătat că aceștia erau cetățeni din Irak și Siria.
Ca urmare a celor constatate, cei zece cetățeni străini, împreună cu șoferul, pasagerul și microbuzul, au fost predați autorităților bulgare.



