Gheorghe Piperea (AUR) o amenință cu un proces pe Ursula von der Leyen dacă nu își cere scuze după acuzațiile că moțiunea de cenzură a fost susținută de Moscova

Gheorghe Piperea, europarlamentar din partea formațiunii AUR, considerată extremistă, a respins acuzațiile Comisiei Europene privind o presupusă susținere din partea Moscovei pentru moțiunea de cenzură din Parlamentul European. De asemenea, el a anunțat intenția de a o acționa în judecată pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

Reacția sa a venit după ce un purtător de cuvânt al Comisiei, bazându-se pe concluziile mai multor rapoarte realizate de organizații specializate în verificarea informațiilor, a afirmat că moțiunea ar fi beneficiat de sprijinul propagandei ruse.

Piperea a respins și validitatea acestor rapoarte independente, care indicau o susținere a moțiunii din partea Moscovei.

„Raportul realizat de către compania Check First susține că ar fi verificat presa rusă, unde sunt publicate opinii, iar nu fapte, iar aceste opinii sunt critice la adresa UE și a dumneavoastră, personal. Apariția unor asemenea opinii nu ar trebui să mire pe nimeni, de vreme ce entitatea (UE) și persoana fizică (temporarul reprezentant) sunt ostile Rusiei. Atrag atenția că, lipind persoana de entitate, nu faceți altceva decât să imitați practici sovietice, pe care niciun cetățean european nu le dorește repetate în UE, în anul de grație 2025 (…) Verificările așa-zis factuale și concluziile independente privesc presa rusă din martie 2025, când ideea moțiunii nici măcar nu se născuse. Ideea moțiunii s-a născut imediat după decizia CJUE în speța Pfizergate din 14 Mai 2025, speță inițiată de o jurnalistă de la New York Times căreia Comisia Europeană nu i-a dat acces la mesajele telefonice scrise dintre președinta CE, pe de o parte, și CEO – ul Pfizer, pe de altă parte, lucru petrecut în timpul și cu ocazia unui contract de 35 de miliarde de euro din bani publici dintre statele membre UE (reprezentate ilegitim de președinta CE) și Pfizer”, a declarat Piperea, într-un comunicat emis de AUR.

Comisia Europeană, citând studii recente, a precizat că această campanie de dezinformare a început în luna martie și s-a intensificat înainte de votul din Strasbourg, desfășurat la începutul lunii iulie. Raportul Check First, elaborat de o companie finlandeză specializată în tehnologii avansate de cercetare, a analizat peste 20.000 de postări provenite de la grupul rus Pravda Network, difuzate în mai multe țări, inclusiv România, Polonia, Germania, Franța, Statele Unite și statele baltice.

Conform documentului, narativul promovat în aceste articole o prezenta pe Ursula von der Leyen ca pe un lider „toxic, corupt, antidemocratic”, asociat cu interesele Big Pharma și cu înțelegeri netransparente. În unele cazuri, chiar și numele ei era denaturat în „UrSula von der Führer”.

În același context, strângerea de semnături și prezentarea moțiunii erau descrise ca un act de curaj, asemănător confruntării dintre David și Goliat împotriva sistemului politic al Uniunii Europene.

Piperea i-a solicitat Ursulei von der Leyen să ofere dovezi clare privind presupusa implicare a Rusiei în susținerea moțiunii. În lipsa acestora, el a cerut ca șefa Comisiei Europene să își ceară scuze public.

„În caz de refuz sau de tăcere pe o perioadă mai mare de 7 (șapte) zile, atât Comisia Europeană, cât și agenții săi, respectiv, dumneavoastră și purtătorul de cuvânt, sunteți informați că vă expuneți unei acțiuni în daune la CJUE formulată de mine și de cel puțin o parte dintre semnatarii și votanții moțiunii”, a mai transmis Piperea.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare