Kremlinul susține că NATO este implicată de facto în conflictul dintre Rusia și Ucraina. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca reacție la afirmațiile ministrului de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, care a spus că Alianța Nord-Atlantică nu se află în război cu Rusia, potrivit agenției TASS.
„NATO este în război cu Rusia”, a afirmat Peskov.
„Acest lucru este evident și nu necesită dovezi suplimentare”, a adăugat el, precizând că „NATO este implicată de facto în acest război” prin sprijinul direct și indirect oferit autorităților de la Kiev.
Înainte de aceste declarații, Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a avertizat că Moscova va reacționa împotriva statelor europene care vor încerca să confiște activele rusești înghețate, în contextul discuțiilor din cadrul Uniunii Europene privind utilizarea acestora pentru sprijinirea Ucrainei.
„Dacă acest lucru se va întâmpla, Rusia va sta cu ochii pe statele UE, precum şi pe degeneraţii europeni de la Bruxelles şi pe ţările individuale ale UE care încearcă să ne confişte proprietatea, până la sfârşitul secolului”, a transmis Medvedev pe Telegram. Rusia va urmări statele europene „prin toate mijloacele posibile” şi în „toate instanţele internaţionale şi naţionale posibile”, dar și „în afara instanţelor”, a adăugat acesta.
Moscova susține că o eventuală confiscare a activelor sale ar echivala cu un furt din partea Occidentului și ar submina încrederea în obligațiunile și monedele Statelor Unite și Europei. La rândul lor, statele europene afirmă că Rusia poartă responsabilitatea pentru distrugerile provocate Ucrainei în cel mai sângeros conflict terestru din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial și că trebuie să suporte costurile. Totuși, unii bancheri își exprimă temerea că un asemenea precedent ar putea afecta încrederea investitorilor în obligațiunile suverane occidentale.
La începutul acestei luni, Medvedev a mai declarat că Rusia va ocupa și mai mult teritoriu ucrainean și că va urmări bunurile britanice din întreaga lume, după ce guvernul de la Londra a anunțat utilizarea a aproximativ 1,3 miliarde de dolari proveniți din active rusești înghețate pentru achiziția de armament destinat Ucrainei.



