Cristian Popescu-Piedone, fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a ajuns în fața instanței după ce procurorii anticorupție l-au acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia despre un control ce urma să fie efectuat acolo.
Conform unui comunicat transmis de DNA către Agerpres, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au decis trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Cristian Popescu Piedone, care la momentul faptelor ocupa funcția de președinte al ANPC, fiind acuzat de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, cu scopul de a obține pentru sine sau pentru alte persoane avantaje materiale ori alte beneficii necuvenite.
În actul de sesizare a instanței, procurorii precizează că, la data de 7 martie, acesta, în calitatea sa de președinte al ANPC, ar fi transmis unui reprezentant al societății care administra un hotel din Sinaia informația că angajați ai instituției urmau să efectueze în aceeași zi un control tematic la unitatea respectivă, inclusiv detalii despre obiectivele verificării, pentru a permite operatorului economic să evite aplicarea unor sancțiuni pentru eventuale nereguli legate de protecția drepturilor consumatorilor.
„În concret, inculpatul Cristian Victor Piedone Popescu i-ar fi dat indicații reprezentantului hotelului cu privire la modul de pregătire a spațiilor din unitatea hotelieră care urmau să fie prezentate funcționarilor ANPC pentru verificare, pentru a asigura conformitatea. Ulterior acestei informări, în vederea preîntâmpinării aplicării unor sancțiuni și dispunerii unor măsuri corective de către funcționarii publici din cadrul ANPC, reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata în urma controlului ce urma a fi efectuat, încălcări ale legislației specifice protecției consumatorilor. În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancționată de către reprezentanții ANPC”, arată anchetatorii.
Cazul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Brașov, fiind propusă menținerea măsurii preventive aplicate în acest dosar.



