Premierul Ilie Bolojan a afirmat marți că proiectul de lege referitor la pensiile de serviciu ale magistraților corectează o inechitate socială și, totodată, pune bazele unui sistem de pensii sustenabil, respectând angajamentele asumate prin PNRR.
„Guvernul își angajează răspunderea pe proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților, în condițiile în care, așa cum știți, Curtea Constituțională, cu un vot de 5 la 4, la prima angajare a considerat că termenul de așteptare de 10 zile pentru primirea unui aviz de la CSM nu a fost suficient. De data aceasta, avem și avizul CSM, e adevărat, negativ”, a declarat Bolojan în ședința comună a Parlamentului, unde Executivul își asumă răspunderea pe proiectul legislativ.
El a prezentat principalele modificări prevăzute în inițiativă.
„În primul rând, crește vârsta de pensionare a magistraților de la 48-50 de ani, cât este acum, la 65 de ani. Introduce o creștere a vechimii în muncă, care acum era de 25 de ani, de minim 35 de ani. Asta înseamnă că nu va mai fi posibilă o pensionare sub 58 de ani, astăzi avem pensionare la 48 de ani. De asemenea, introduce o limitare a pensiei la 70% din ultimul salariu net. Astăzi, așa cum știți, pensia este cât ultimul salariu. De asemenea, față de primul proiect, extinde perioada de tranziție de la 10 ani la 15 ani, asta înseamnă că în fiecare an de acum înainte, fiecare generație de magistrați va trebui să lucreze un an în plus, în așa fel încât, treptat-treptat, de la 50 până la 65 de ani, să crească vârsta de pensionare în următorii 15 ani”, a explicat Bolojan.
Premierul a susținut că aceste schimbări răspund unor aspecte esențiale și repară o nedreptate socială.
„Nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme la 48-50 de ani și nicăieri, într-o țară civilizată, nu există o pensie cât ultimul salariu sau, așa cum știți, ani de zile a fost mai mare decât ultimul salariu. Oamenii care lucrează în schimburi în România, care se duc cu autobuzele la serviciu, care țin benzile de producție, funcționarii publici care își fac datoria corect, investitorii noștri nu se simt respectați cât timp acest sistem este funcțional și deci această propunere răspunde unui aspect de echitate socială și corectează o nedreptate acumulată în acești ani”, a declarat Bolojan.
El a adăugat că o altă consecință a proiectului este consolidarea economiei.
„Între 55 și 64 de ani, doar 53% din cetățenii României sunt implicați în economie într-o formă contractuală, ceilalți, din păcate, sau sunt plecați din țară sau, prin diferite formule de pensionări anticipate sau alte drepturi, nu mai sunt implicați în economie. Dacă vrem să avem bugete mai mari, dacă vrem să avem o economie mai puternică, unul dintre lucrurile care trebuie să le urmărim în anii următori este să avem mai mulți oameni implicați în economie, mai mulți angajați în economia reală și o economie mai competitivă, pusă pe baze sănătoase. Acest proiect vine să răspundă acestei realități și să avem garanția unui sistem de pensii sustenabil în anii următori”, a subliniat premierul.
El a menționat că inițiativa legislativă respectă și obligațiile asumate prin PNRR.
„În ultimul rând, răspunde unei necesități legate de accesarea fondurilor europene, pentru că, așa cum știți, corectarea acestei nedreptăți este una din condițiile pe care România și le-a asumat și este jalon în PNRR. Și, odată cu demararea procedurii de angajare a răspunderii pe data de 28, credem că sunt respectate condițiile în așa fel încât România să încaseze banii care îi are reținuți din fondurile europene. Acestea sunt motivele pentru care Guvernul a decis să-și angajeze răspunderea cu acest proiect de lege”, a adăugat Bolojan.



