Sistemul Energetic Național are suficiente resurse pentru a acoperi consumul curent, chiar dacă centrala de la Brazi și-a suspendat temporar activitatea pentru două zile, a transmis marți Ministerul Energiei.
Conform instituției, ministrul Bogdan Ivan a avut discuții operative cu reprezentanții Ministerului Mediului, cu OMV Petrom și cu autoritățile locale, pentru a urgenta procedurile necesare reluării alimentării cu apă în zonă și repornirea centralei de la Brazi.
„Astăzi, la ora 19:00, prefectul județului Prahova a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la care vor participa Ministerul Energiei și Ministerul Mediului. Mâine, la ora 13:30, va avea loc reuniunea Comandamentului Energetic Național. În acest context, ministrul Bogdan Ivan a solicitat Administrației Naționale Apele Române să transmită de urgență expertiza privind volumul de apă tehnologică care poate fi furnizat în perioada următoare, pentru a permite repornirea în siguranță a centralei Brazi”, a informat ministerul.
Centrala are o capacitate instalată de 832 MW în producția de energie electrică în bandă, valoare care poate fi suplinită complet de resursele actuale ale Sistemului Energetic Național, ce însumează peste 19.800 MW, fără a afecta siguranța în alimentare.
În acest context, acoperirea necesarului se realizează prin tranzacțiile OMV Petrom de pe Piața Intrazilnică cuplată, utilizate pentru echilibrarea portofoliului propriu, doar o parte redusă provenind din resursele Sistemului Energetic Național.
Se iau în calcul toate scenariile
Ministerul Energiei menționează că, în solicitările transmise Comisiei Europene privind menținerea grupurilor energetice pe cărbune, au fost luate în calcul toate scenariile relevante.
„Evaluările proprii și cele ale CNTEE Transelectrica SA au inclus și situații neprevăzute care pot afecta funcționarea normală a Sistemului Energetic Național. Incidentul de astăzi reconfirmă importanța analizării unui spectru larg de ipoteze în evaluarea adecvanței Sistemului”, se precizează în comunicat.
Potrivit instituției, România dispune în prezent de multiple surse stabile de energie, respectiv capacități de producție în bandă: peste 6.600 MW din hidroenergie; peste 1.400 MW din energie nucleară; peste 2.700 MW din hidrocarburi; peste 2.700 MW din termoenergie.
Ministerul Energiei mai arată că monitorizează constant funcționarea Sistemului Energetic Național și că va furniza noi informații dacă vor apărea evoluții relevante.
Datele Transelectrica arată că la ora 16:40 consumul total era de 8.036 MW, iar producția de 6.448 MW, rezultând un sold de 1.588 MW. Producția pe cărbune era de 822 MW, cea pe bază de hidrocarburi de 984 MW, hidro 3.218 MW, nuclear 1.325 MW, eolian 16 MW, fotovoltaic 1 MW, biomasă 70 MW, iar instalațiile de stocare generau 10 MW.
Centrala electrică Brazi, operată de OMV Petrom, a fost oprită marți în mod neplanificat, ca urmare a scăderii debitului de apă tehnologică și a restricțiilor privind consumul de apă, a precizat compania.
Centrala de la Brazi asigură aproximativ 10% din producția de electricitate a României și are o putere instalată de 860 MW.
„Confirmăm că centrala electrică Brazi a fost oprită neplanificat din cauza debitului scăzut al apei tehnologice și a restricțiilor de apă, factori aflați în afara controlului companiei. Conform cerințelor legale, întreruperea a fost notificată către REMIT, iar notificarea va fi actualizată pe măsură ce situația evoluează”, potrivit informațiilor transmise de companie.
Mai multe localități din județele Prahova și Dâmbovița au rămas de vineri seara fără apă potabilă, în urma lucrărilor efectuate la acumularea Paltinu.



