Prelungirea schemei de plafonare a preţului la gaze naturale, aflată în vigoare până la 1 aprilie 2026, a depăşit rolul de protecţie socială şi a devenit un mecanism care generează arbitraje şi avantaje economice pentru aşa-numiţii „băieţi deştepţi”, distorsionând concurenţa şi semnalele reale de preţ din piaţă, potrivit unei analize semnate de Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI).
„România nu mai este, de fapt, într-o dezbatere despre plafonarea preţului la gaze. Ea este deja decisă. Schema este în vigoare până la 1 aprilie 2026, cu un plafon de 0,31 lei/kWh pentru consumatorii casnici, iar mesajele publice vorbesc deja despre noi prelungiri. Pentru piaţă, acesta este un semnal fără echivoc: preţul gazelor rămâne sub telecomanda politicului şi a „băieţilor deştepţi”. Iar când preţul este controlat, nu mai vorbim doar despre protecţie socială, ci despre putere, redistribuire şi influenţă”, susţine Dumitru Chisăliţă.
În opinia sa, poziţia oficială este atrăgătoare, în condiţiile în care statul „apără populaţia de şocuri, ţine faptele sub control şi evită o nouă criză socială”, dar în realitate, „plafonarea este mult mai mult decât un scut pentru consumator”
„Mai grav, plafonarea amână confruntarea cu adevărul despre piaţa de gaze din România. Fără un preţ liber, nu vedem cine este eficient, cine este corect, cine trişează şi cine investeşte. ANRE, concurenţă – toate rămân umbră cât timp preţul este stabilit administrativ”, precizează sursa citată.
„Schema OUG 6/2025 funcţionează pe baza unui „cost recunoscut” – o medie ponderată a acestora, nu costul real al fiecărui MWh. Cine ştie să-şi construiască portofoliul, perioadele de aplicare şi structura juridică poate ajunge să fie compensat mai mult decât costul efectiv al gazului. Diferenţa dintre „costul real” şi „costul recunoscut” nu este o eroare. Este o speculaţie validată. La aceasta se adaugă întârzierile de decontare. Furnizorii mari, cu finanţare şi acces la bănci, pot rezista. Furnizorii mici sunt sufocaţi şi forţaţi să vândă sau să iasă din piaţă. Plafonarea devine, astfel, un mecanism de consolidare a pieţei în favoarea celor mari”, a explicat preşedintele AEI.
El susţine că plafonarea ar trebui să scadă preţurile dar, în realitate, un plafon devine prag psihologic al preţului pieţei.
„Dacă toţi furnizorii facturează „sub plafon”, dar aproape de el, preţul real nu mai este cel dictat de concurenţă, ci cel agreat. Când Guvernul spune că „există oferte sub plafon”, recunoaşte implicit că plafonul nu mai protejează, ci doar normalizează un nivel de preţ”, se mai precizează în document.
Potrivit preşedintelui AEI, în aceste condiţii politicul câştigă linişte socială şi populismul subiectului iar furnizorii mari câştigă volumul garantat, riscul comercial minim şi marje protejate. Totodată, consumatorul pierde, pentru că rămâne captiv într-un preţ administrat.
