Administratorul palestinian pentru Gaza vrea să arunce în Mediterana molozul produs de război

Ali Shaath, un inginer constructor în vârstă de 67 de ani, a fost desemnat joi în fruntea unui grup format din 15 tehnocrați palestinieni care urmează să administreze Fâșia Gaza, în conformitate cu a doua etapă a planului de pace propus de președintele american Donald Trump pentru încheierea conflictului dintre Israel și Hamas, potrivit Reuters.

Shaath, născut în 1958 la Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, a deținut funcția de viceministru al planificării în cadrul Autorității Palestiniene din Cisiordania aflată sub ocupație israeliană și a obținut titlul de doctor în inginerie civilă la Queen’s University din Belfast.

Într-un interviu acordat joi unui post de radio palestinian, el a declarat:

„Dacă aș aduce buldozere și aș împinge molozul în mare (Marea Mediterană – n. red.) și aș face insule noi, pământ nou, aș cuceri teritorii noi pentru Gaza și în același timp aș curăța molozul”, apreciind că acest lucru ar putea fi realizat, în viziunea sa, în decurs de trei ani.

Agenția Reuters amintește că, în trecut, palestinienii au reutilizat material provenit din ruinele lăsate de conflictele cu israelienii pentru construirea portului de agrement istoric din orașul Gaza și pentru alte proiecte.

Israelul se opune

În prezent însă, nu este limpede în ce mod comitetul condus de Shaath va obține autorizațiile necesare pentru importul utilajelor grele indispensabile, având în vedere că Israelul se opune, în general, unor astfel de importuri din considerente de securitate.

Prioritatea noii administrații care urmează să înlocuiască gruparea islamistă Hamas este, în orice caz, asigurarea ajutoarelor de urgență, inclusiv furnizarea de adăposturi temporare pentru refugiați. Conform listei prezentate de Shaath, următorul obiectiv îl constituie refacerea „infrastructurilor vitale și esențiale”, iar abia ulterior reconstruirea locuințelor și a altor clădiri.

Un raport al ONU din 2024 estima că refacerea locuințelor distruse din Gaza va dura cel puțin până în 2040, existând posibilitatea ca acest proces să se prelungească pe parcursul mai multor decenii.

Shaath s-a declarat totuși optimist:

„Gaza își va reveni și va fi mai bine decât era în cel mult șapte ani”.

Hamas, care a administrat Gaza din 2007 și a declanșat războiul în 7 octombrie 2023 printr-un atac surpriză asupra Israelului, în cursul căruia au fost luați ostatici și uciși civili, refuză să depună armele, însă a susținut desemnarea comitetului condus de Shaath. Autoritatea acestuia ar urma să se extindă treptat asupra întregii suprafețe de 365 de kilometri pătrați, de la Marea Mediterană până la frontiera estică cu Israelul.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare