Gică Hagi a luat foc după înfrângerea Farului cu Oțelul: ”E inexplicabil!”

Înfrângerea încasată de Farul în fața Oțelului lui Dorinel Munteanu, scor 0-1, l-a enervat la culme pe Gică Hagi. Managerul marinarilor a avut un discurs dur după meci. Singura reușită a partidei i-a purtat semnătura lui Teles.

Introdus pe teren la jumătatea reprizei secunde, portughezul a dat lovitura în minutul 90+5 și i-a adus astfel Oțelului prima victorie în campionat, după 9 runde de ”secetă”.

Hagi consideră inexplicabil faptul că echipa sa nu a reușit niciun șut pe poartă.

”E greu să vorbesc și să găsesc anumite lucruri de care să mă agăț. E inexplicabil! Când ne-am reunit, miercuri, le-am atras atenția să uite de lotul național și să jucăm. Am luat un gol în ultima secundă.
Știam că ei aruncă mingea direct. N-am câștigat niciun duel la cap din toate aruncările. Mai devreme sau mai târziu, fotbalul te pedepsește. Ne doare și toți suferim după această înfrângere, dar am mai spus că va fi un an foarte greu. Avem mult de lucru și va fi greu.

Asta le-am zis în vestiar, că nu am dat niciun șut pe poartă. N-am cuvinte! Zicem că vrem să jucăm fotbal sau jucam fotbal înainte, dar acum… Asta le-am spus-o prima dată în vestiar când am deschis gura: nu pot să îmi explic că n-am avut niciun șut pe cadrul porții acasă.

De aceea erau și suporterii necăjiți. Din experiența mea, cred că ar trebui să revenim cu picioarele pe pământ. Nu mai suntem acea echipă care excela. Acum o să ne chinuim, iar fiecare jucător trebuie să strângă lucrurile și să ne luptăm. Nu trebuie să mai credem că ne ducem sus, dar nici să abandonăm.

În fotbal trebuie să câștigi dueluri, iar ofensiv să construiești, să combini, să circule mingea. Noi zicem că avem posesie, dar unde era? Nu-mi venea să cred ce am văzut în prima repriză, mai ales că am lucrat acest aspect săptămâna asta. Au alergat, nu pot să zic, dar trebuie să câștigi duelul”, a declarat Gică Hagi.

Vineri, într-un alt joc, Sepsi a învins cu 2-0 pe Glorian Buzău. Sâmbătă, sunt programate alte două meciuri în Superliga, după următorul program:

Hermanstadt – U Cluj, ora 17.00, Digi Sport 1, Prima Sport 1

CFR – Rapid, ora 21.30, Digi Sport 1, Prima Sport 1

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare