Selecționata de fotbal a Mexicului a reușit să câștige pentru prima dată Liga Națiunilor CONCACAF, impunându-se la limită, cu 2-1, în fața reprezentativei statului Panama. Finala s-a disputat duminică, pe SoFi Stadium din Inglewood, în apropiere de Los Angeles, fiind urmărită de 68.000 de spectatori.
Raul Jimenez, atacantul lui Fulham, a fost jucătorul decisiv al partidei. El a deschis scorul în minutul 8 și a adus victoria echipei sale printr-un penalty transformat în prelungiri (90+2). De cealaltă parte, Panama a restabilit egalitatea chiar înainte de pauză (45+2), prin Adalberto Carrasquilla.
În repriza secundă, arbitrul Mario Alberto Escobar, din Guatemala, a fost nevoit să întrerupă temporar jocul din cauza scandărilor cu caracter homofob venite din tribune, din partea suporterilor mexicani.
Mexicul, condus de selecționerul Javier Aguirre, mai ajunsese în finala competiției în două rânduri, în 2021 și 2024, însă fără succes.
Tot duminică, pe același stadion, naționala Canadei s-a clasat pe locul al treilea, după ce a învins cu 2-1 echipa Statelor Unite. Golurile canadienilor au fost înscrise de Tani Oluwaseyi (27) și Jonathan David (59), în timp ce Patrick Agyemang (35) a punctat pentru americani.
Echipele care au evoluat în finala Ligii Națiunilor CONCACAF
Mexic: Luis Malagon – Israel Reyes, Cesar Montes, Johan Vasquez, Jesus Gallardo (Jesus Angulo, 90+6) – Roberto Alvarado, Edson Alvarez, Luis Romo (Luis Chavez, 63), Cesar Huerta (Alexis Vega, 64) – Santiago Gimenez (Orbelin Pineda, 90+6), Raul Jimenez. Selecționer: Javier Aguirre.
Panama: Orlando Mosquera – Cesar Blackman, Carlos Harvey, Edgardo Farina, Jose Cordoba, Jorge Gutierrez – Cristian Martínez (Janpol Morales, 75), Adalberto Carrasquilla, Aníbal Godoy, Jose Rodríguez – Cecilio Waterman (Jose Fajardo, 62). Selecționer: Thomas Christiansen.



