Numărul persoanelor decedate în urma inundațiilor cauzate de precipitațiile din timpul iernii în Africa de Sud a ajuns la 49, printre victime aflându-se patru copii care se aflau într-un microbuz școlar luat de ape, transmite AFP.
Anterior, bilanțul raportat era de nouă decese, iar mai mulți copii erau dați dispăruți. Regiunile din provincia Eastern Cape (est) au fost afectate de ninsori puternice și furtuni severe, iar întreg teritoriul național se confruntă cu condiții meteorologice extreme încă de săptămâna trecută.
„Până în acest moment bilanțul a crescut la 49 de morți”, a spus premierul provinciei Eastern Cape, Lubabalo Oscar Mabuyane, în cadrul unei declarații adresate presei, citând informații furnizate de poliție.
Printre cei decedați se numără patru copii care se aflau într-un microbuz școlar cu 13 pasageri, vehicul care a fost luat de ape în apropierea orașului Mthatha, a precizat Mabuyane.
„Din păcate s-a confirmat că patru dintre acești elevi au murit, alături de șoferul și conducătorul microbuzului”, a completat oficialul.
„Patru elevi sunt în continuare dați dispăruți și sunt căutați, iar alți trei au fost găsiți în viață”, a adăugat el.
Premierul nu a oferit informații suplimentare despre celelalte victime ale furtunii puternice de iarnă.
„Operațiunile de căutare și recuperare (a corpurilor) continuă în toate zonele afectate”, a subliniat el.
Ploile torențiale recente, care au generat și alunecări de teren, au obligat sute de familii să părăsească locuințele și au cauzat pagube semnificative infrastructurii esențiale, a mai spus Mabuyane.
Autoritățile au anunțat că marți au fost salvați trei copii care au rămas blocați timp de mai multe ore în copaci pentru a se feri de creșterea nivelului apei.
De la începutul săptămânii, câteva sute de persoane au fost relocate, în special în districtele OR Tambo și Amathole, fiind adăpostite temporar în școli și clădiri administrative.
Serviciul meteorologic sud-african avertizează că vremea deosebit de rece și ploile abundente se vor menține cel puțin până la mijlocul săptămânii curente.
Deși zăpada și ploile abundente sunt obișnuite pe timpul iernii în Africa de Sud, această țară situată în emisfera sudică este foarte vulnerabilă la schimbările climatice și la variațiile meteorologice, care accentuează frecvența și gravitatea secetelor, inundațiilor și incendiilor, conform Fondului Verde pentru Climă, o agenție a Organizației Națiunilor Unite.



