Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti se opune legalizării prostituției: Atentat major la demnitatea umană

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti și-a exprimat marți îngrijorarea privind consecințele morale ale propunerilor legislative care urmăresc legalizarea prostituției în România, subliniind opoziția sa fermă față de adoptarea unui astfel de act normativ.

„Suntem deosebit de îngrijoraţi cu privire la efectele morale ale iniţiativelor legislative care propun legalizarea prostituţiei în România. Ne opunem cu fermitate adoptării acestei propuneri legislative, care nu protejează femeile vulnerabile şi nici nu diminuează traficul de persoane, ci, dimpotrivă, amplifică industria prostituţiei şi normalizează exploatarea femeilor. În spiritul învăţăturii sociale a Bisericii, îndemnăm la consolidarea oportunităţilor educaţionale pentru tinerii vulnerabili şi derularea de programe de reintegrare socială şi profesională pentru persoanele care doresc să iasă din prostituţie, precum şi sprijin economic şi psihologic pentru victimele exploatării sexuale. În acelaşi timp, susţinem combaterea traficului de persoane prin măsuri ferme legislative”, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Arhiepiscopiei.

Instituția a făcut apel la autoritățile publice și la societatea civilă pentru un dialog „responsabil”, axat pe persoană și nu pe interese economice „dubioase” sau „false soluții legislative”.

Conform Catehismului Bisericii Catolice, prostituția constituie „un atentat major” la demnitatea umană.

„Biserica Catolică, urmând linia trasată de Sfânta Scriptură şi de Tradiţie, consideră că orice persoană umană, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, posedă o demnitate intrinsecă care nu poate fi negociată sau redusă la tranzacţii comerciale. Catehismul Bisericii Catolice afirmă în acest sens că ‘sexualitatea afectează toate aspectele persoanei umane, în unitatea corpului şi a sufletului ei’ (CBC 2332). Prin urmare, având în vedere această demnitate inalienabilă a oricărei persoane umane, Biserica Catolică consideră că prostituţia atentează la demnitatea persoanei care se prostituează şi care e redusă la plăcerea venerică obţinută de la ea. Cel care plăteşte păcătuieşte grav împotriva lui însuşi lezează curăţia la care îl angaja Botezul său şi îşi pângăreşte trupul, templu al Duhului Sfânt(cf. CBC 2355)”.

De asemenea, instituția a precizat că „prostituţia constituie un flagel social. El loveşte, în mod obişnuit, femei, dar şi bărbaţi, copii sau adolescenţi (în ultimele două cazuri, păcatul este dublat de scandal). Deşi faptul de a se deda prostituţiei este întotdeauna păcătos în mod grav, mizeria, şantajul şi presiunea socială pot atenua imputabilitatea greşelii” (CBC 2355).

Arhiepiscopia a subliniat totodată că legile unei societăți reflectă valorile sale fundamentale și concepția sa despre ființa umană.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare