Avertismentul lui Paul Anghel (ANPC): Luați jucării doar din magazine specializate!

Paul Anghel, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), recomandă părinților, cu ocazia sărbătorii de Moș Nicolae, să achiziționeze jucării adecvate vârstei copilului și să le cumpere doar din magazine specializate. Acestea trebuie să elibereze documente de cumpărare, astfel încât părinții să poată dovedi tranzacția în caz de reclamații referitoare la calitatea sau siguranța produselor.

„Dacă doreşti să dăruieşti o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copii, ci să fie un cadou practic, atractiv care să aducă zâmbete pe chipurile lor, trebuie să ţii cont de următoarele sfaturi: să achiziţionezi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), pentru a putea proba tranzacţia, în cazul în care, în mod justificat, doreşti să reclami calitatea/siguranţa unui produs; să alegi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată, care ajută la alegerea jucăriei; trebuie să ai în vedere faptul că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească”, a scris marţi, pe Facebook, Paul Anghel.

Să citim cu atenție eticheta

Potrivit lui Paul Anghel, jucăriile trebuie să fie marcate vizibil, lizibil și durabil cu informațiile producătorului și/sau importatorului, numărul unic de identificare al jucăriei și marcajul de conformitate CE, care indică faptul că jucăria este sigură. De asemenea, este important să se verifice existența instrucțiunilor de utilizare și a avertismentelor specifice, care trebuie traduse în limba română și urmate cu strictețe.

Anghel atrage atenția părinților să nu cumpere jucării cu părți mici detașabile pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceștia pot introduce jucăriile în gură și riscă să se înece. De asemenea, directorul ANPC oferă sfaturi și pentru părinții care aleg jucării funcționale, pentru a se asigura că acestea sunt sigure și adecvate vârstei copilului.

„Jucăriile funcţionale, adică cele care reproduc la scară redusă echipamente, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul – Atenţie! A se folosi sub strictă supraveghere a unei persoane adulte!”

Articolul trebuie să conțină instrucțiuni de utilizare

Anghel adaugă că jucăriile funcționale trebuie să fie însoțite obligatoriu de instrucțiunile de utilizare și de măsurile de precauție necesare pentru evitarea unor pericole. De asemenea, el subliniază importanța examinării periodice a jucăriilor pentru a elimina acelea care sunt stricate sau uzate, deoarece acestea pot reprezenta un risc pentru sănătatea și siguranța copiilor.

În ceea ce privește dulciurile, directorul ANPC recomandă părinților să le achiziționeze numai din locuri autorizate, pentru a se asigura că sunt sigure și conforme cu reglementările de sănătate publică.

„Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanţi, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Înainte de cumpărare, trebuie verificată starea ambalajelor (integritate, etanşeitate) şi încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător”, arată directorul general al ANPC în postarea sa.

De asemenea, etichetele produselor trebuie să conțină următoarele informații: denumirea produsului, numele și adresa producătorului, ambalatorului sau distribuitorului. În cazul produselor din import, trebuie înscrise și numele și adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilității minimale, cantitatea netă și condițiile de depozitare.

„Toate produsele din import trebuie să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română”, subliniază reprezentantul ANPC.

Pentru ciocolată și produse din ciocolată, eticheta trebuie să menționeze în mod obligatoriu conținutul de cacao substanță uscată, exprimat în procente. În cazul ciocolatei umplute, trebuie specificat produsul de umplutură. Produsele din ciocolată preambalate cu o greutate mai mică de 50 de grame sunt exceptate de la indicarea cantității nete. De asemenea, dacă adaosul de cafea sau băuturi spirtoase depășește 1% din masa produsului, acesta trebuie menționat pe etichetă.

„Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafaţă lucioasă, nestratificată şi fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzaţie de rugozitate la masticare, culoare şi gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafaţa netedă, lucioasă, uscată şi nelipicioasă”, atrage atenţia Anghel în postarea sa.

Nu în ultimul rând, părinții trebuie să fie foarte atenți la etichetele produselor, verificând dacă sunt menționate informații privind ingredientele cu potențial efect alergen sau dacă există atenționarea „poate afecta negativ activitatea copiilor și atenția acestora” în cazul coloranților, care sunt enumerați în Anexa V la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 privind aditivii alimentari. Aceste recomandări au fost transmise de directorul general al ANPC, Paul Anghel, pe rețeaua de socializare.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare