Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă pentru perioada 19 mai, ora 10:00 – 20 mai, ora 20:00, privind instabilitate atmosferică, ploi moderate cantitativ, lapoviță și ninsoare la altitudini mari, vânt intens și temperaturi neobișnuit de scăzute pentru această perioadă a anului.
Conform meteorologilor, luni sunt prognozate averse în majoritatea regiunilor, iar marți acestea se vor concentra în special în zonele de nord-vest și centru. În unele locuri se vor semnala și descărcări electrice, iar cantitățile de apă pot ajunge la 15–25 l/mp, izolat chiar și peste 30 l/mp, fie într-un interval scurt de timp, fie prin acumulare.
În zona montană, în special la altitudini de peste 1500 m, precipitațiile vor lua și formă solidă, sub formă de lapoviță și ninsoare, iar local se va depune un strat de zăpadă de aproximativ 3–6 cm.
Vântul va sufla cu intensitate ridicată în majoritatea regiunilor pe parcursul zilei de luni, urmând ca marți rafalele să fie mai accentuate în estul țării. Vitezele vor ajunge, în general, la 40–60 km/h, iar în zona montană se pot depăși chiar 80–90 km/h.
Valorile termice se vor situa semnificativ sub mediile multianuale în regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova. Temperaturile maxime vor oscila între 10 și 18 grade Celsius, iar minimele între 2 și 12 grade, cele mai reci nopți fiind prognozate în zonele depresionare.
Cod galben de vânt și instabilitate atmosferică
Tot pentru data de 19 mai, între orele 10:00 și 21:00, ANM a emis o atenționare de cod galben. Potrivit instituției, sunt așteptate intensificări semnificative ale vântului, precum și episoade de instabilitate atmosferică accentuată.
Specialiștii au precizat că în intervalul menționat, vântul va sufla cu putere în întreaga țară, cu viteze de 50–70 km/h, iar la altitudini mari pot fi înregistrate rafale de 90–110 km/h. De asemenea, în zone precum Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, sudul Moldovei, nordul Munteniei și al Dobrogei, sunt așteptate fenomene precum averse, descărcări electrice și, pe alocuri, grindină. Cantitățile de apă pot varia între 15 și 25 l/mp, iar în unele zone se pot atinge valori de 30–35 l/mp.
Cod galben în zona montană în noaptea de duminică spre luni
O altă avertizare de cod galben vizează intervalul 19 mai, ora 21:00 – 20 mai, ora 06:00, când în Carpații Meridionali și de Curbură, în special la altitudini de peste 1700 m, vântul va sufla cu intensități de 90–100 km/h.
Prognoza meteo pentru București
Pentru Capitală, meteorologii estimează că luni vântul va prinde putere mai ales în a doua parte a zilei, cu rafale de 50–60 km/h. Cerul va fi variabil, dar în a doua parte a zilei sunt posibile înnorări, iar probabilitatea pentru apariția averselor și descărcărilor electrice va fi ridicată. Temperatura maximă va fi de 23–24 de grade, iar cea minimă între 7 și 10 grade Celsius.
Marți, vremea se va menține în general frumoasă, dar temperaturile vor rămâne ușor sub cele normale pentru data respectivă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Maxima zilei va ajunge la 22–23 de grade Celsius.



