George Simion a publicat luni un mesaj video ca răspuns la declarațiile făcute de Călin Georgescu, considerat adesea drept „mentorul” său. În această intervenție, Simion îl contrazice pe Georgescu, afirmând că nu deține dovezi privind existența unor fraude electorale „majore”, deși Georgescu sugerase contrariul, referindu-se la „urne trucate”. De asemenea, Simion le adresează un apel susținătorilor să nu renunțe la luptă și să nu își mai „taie pașapoartele”, ca reacție la rezultatele alegerilor.
George Simion i-a transmis mulțumiri lui Călin Georgescu pentru mesajul pe care acesta l-a făcut public după alegeri, însă a ținut să sublinieze că nu există, în prezent, dovezi clare care să indice fraude electorale de amploare, contrar celor sugerate de Georgescu.
„Vom continua neabătut, cu onoare, cu hotărâre, cu energie. Sunt mult peste 5 milioane de români care au arătat că nu se vând, care merită fiecare strop de energie pe care am pus-o în această luptă pentru poporul român. Mi-ați scris foarte mulți că există probe despre fraude. Le așteptăm. Să știți că fiecare om din secția de vot a fost cu onoare și nu a participat la vreo fraudă. Atât oamenii AUR, cât și cei POT, cât și observatorii nu avem semnale majore, dar dacă voi ni le trimiteți, facem toți pașii procedurali”, a transmis Simion în mesajul video.
Tot în aceeași declarație, liderul AUR i-a îndemnat pe susținători să nu renunțe.
„Vă cer să nu abandonați lupta. Am văzut imagini îngrijorătoare, cu voi plângând, tăind pașapoartele… Nu trebuie să tăiem pașapoartele, trebuie să luptăm pentru România din inima noastră. Vă chem să învingem frica, teama, prin iubire”, a mai spus George Simion.
La rândul său, Călin Georgescu a transmis luni, într-un mesaj video, că „victoria luminii nu va fi decisă niciodată prin alegeri” și că „adevărata bătălie nu se joacă la urne trucate, nici în conștiințe cumpărate, nici pe scaunele puterii, ci în inimi statornice”.



