Banca Națională a României (BNR) a lansat un avertisment cu privire la creșterea numărului de tentative de fraudă, în special prin metode de tip spoofing. Escrocii se dau drept reprezentanți ai instituțiilor de încredere, inclusiv ai BNR, și folosesc apeluri telefonice și mesaje false pentru a obține datele personale ale victimelor și pentru a le accesa conturile bancare.
Escrocii folosesc diferite metode, precum apeluri telefonice sau mesaje, pentru a crea impresia că provin din partea unor instituții oficiale, cum ar fi Fiscul, Poliția Română sau chiar BNR. De obicei, scopul lor este să obțină informații personale și financiare ale victimelor, care sunt apoi folosite pentru a le goli conturile.
De asemenea, escrocii trimit linkuri prin care victimele sunt convinse să acceseze site-uri false sau să instaleze aplicații care permit infractorilor să controleze dispozitivele. În alte cazuri, victimele sunt invitate să facă tranzacții financiare ce promit câștiguri rapide, dar care sunt, de fapt, înșelătorii.
BNR subliniază că instituția comunică doar prin canale oficiale și nu solicită niciodată informații personale prin telefon, mesaje-text, e-mail sau rețele sociale. De asemenea, BNR nu cere date despre carduri, conturi bancare, credite sau venituri personale prin forme de comunicare informale.
Se folosesc tehnologiile deepfake
În multe cazuri, fraudatorii folosesc elemente vizuale ale BNR sau mesaje audio/video în care persoane care se prezintă ca reprezentanți ai BNR încearcă să câștige încrederea victimei. Aceste metode, inclusiv utilizarea tehnologiilor deepfake, pot da impresia unei comunicări oficiale din partea autorităților, dar sunt, de fapt, o formă de manipulare.
BNR recomandă ca persoanele să nu răspundă apelurilor sau mesajelor de la necunoscuți și să verifice întotdeauna sursa oricărei comunicări suspecte. În cazul în care sunt oferite oportunități de câștig rapid sau ponturi financiare în numele BNR, este foarte probabil să fie o înșelătorie. Toate comunicările oficiale ale BNR sunt publicate pe site-urile oficiale ale instituției și pe conturile sale verificate de pe rețelele sociale.



