Decorarea bradului de Crăciun este o tradiție profund legată de sărbătorile de iarnă, repetată cu bucurie an de an. Conform credinței populare, această activitate are o dată precisă, iar nerespectarea ei ar putea aduce ghinion în anul ce urmează.
Pe măsură ce se apropie Crăciunul, în multe case începe forfota pregătirilor, iar împodobirea bradului devine una dintre principalele activități. Acesta rămâne decorat cu ornamente, luminițe și beteală până după trecerea Anului Nou.
Potrivit tradiției, ziua ideală pentru a împodobi bradul este 24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Se crede că cei care aleg să facă acest lucru mai devreme pot avea parte de ghinion, menționează cancan. În plus, conform obiceiurilor, în vârful bradului se așază o stea sau un îngeraș. Steaua simbolizează Steaua de la Betleem, care, conform Noului Testament, a strălucit pe cer în noaptea Nașterii lui Iisus.
Primele menționări despre decorarea bradului datează din secolul al XV-lea, în Livonia, o regiune istorică situată în prezent pe teritoriul Estoniei și Letoniei. Ulterior, acest obicei s-a răspândit în alte zone ale Europei, inclusiv în România. În 1605, la Strasbourg, a fost înălțat primul brad de Crăciun într-un spațiu public. Acesta era decorat cu mere roșii, care mai târziu au fost înlocuite cu globurile colorate pe care le folosim astăzi, conform libertatea.
Ce prețuri sunt la decorațiuni
Începând din luna noiembrie, magazinele și platformele online oferă o gamă variată de decorațiuni pentru brad. De exemplu, pe platforma emag, prețurile variază semnificativ: de la 1,97 lei pentru un set de fundițe decorative, până la 7.267 lei pentru un set complex de ornamente din diverse materiale.
Beteala este disponibilă la prețuri accesibile, începând de la 8 lei, iar o steluță metalică pentru vârful bradului costă aproximativ 13 lei. Decorațiunile includ și fulgi de nea sau alte accesorii tematice, disponibile la prețuri de circa 12 lei.
În plus, multe familii adaugă dulciuri printre ornamentele bradului. Bomboanele au prețuri variate, în funcție de brand, pornind de la câteva zeci de lei și ajungând până la 200 de lei pe kilogram.



