Secretarul american pentru Comerț, Howard Lutnick, a salutat joi inițiativa președintelui Donald Trump, care a propus ca Guvernul federal să dețină participații în companiile americane cu care colaborează, considerând că acest lucru ar putea fi aplicat inclusiv în industria de apărare, transmite Reuters.
„Se gândesc la asta”, a declarat Lutnick pentru CNBC, făcând referire la conducerea Pentagonului.
„Trebuie să ne gândim la modul cum finanțăm achizițiile noastre de muniție”, a adăugat acesta.
„Este o discuție uriașă cu privire la apărare. Lockheed Martin realizează 97% din venituri de pe urma Guvernului american. Ei sunt practic o ramură a Guvernului american”, a precizat oficialul.
Luni, Trump a declarat că dorește ca statul să investească mai mult în companiile americane solide, chiar dacă opozanții au avertizat că o asemenea implicare ar putea restrânge strategiile de piață ale firmelor și ar putea ridica semne de întrebare privind impactul asupra consumatorilor.
Săptămâna trecută, administrația Trump a anunțat intenția de a achiziționa o participație de 10% la producătorul de semiconductori Intel. În trecut, Washingtonul a intervenit și în tranzacția prin care Nippon Steel a preluat U.S. Steel, obținând o „acțiune de aur” care îi oferă drept de decizie în privința operațiunilor companiei americane.
De asemenea, administrația a negociat un acord cu Nvidia și AMD pentru ca Guvernul federal să preia 15% din veniturile obținute din vânzarea de cipuri către China, produse care anterior fuseseră interzise la export.
„Dacă o companie vine la Guvernul american și spune: avem nevoie de ajutorul vostru, vrem să schimbăm totul… Cred că acesta este un subiect între directorul general și președintele SUA dacă îi va asculta și modifică regulile”, a mai declarat Howard Lutnick pentru CNBC, referindu-se la acordul recent cu Nvidia.



