Curtea Constituțională a decis să amâne pentru data de 18 februarie 2025 pronunțarea asupra Legii pensiilor militare de stat, conform unor surse oficiale citate de G4Media. Legea a fost contestată de Avocatul Poporului și a fost inclusă pe ordinea de zi a CCR marți, 4 februarie.
Avocatul Poporului a înaintat, pe 7 noiembrie, o obiecție de neconstituționalitate cu privire la actul normativ care modifică Legea pensiilor militare de stat.
În documentul transmis către judecătorii constituționali, Avocatul Poporului subliniază că una dintre problemele semnalate este imposibilitatea de a aproba cheltuielile bugetare fără indicarea surselor de finanțare.
Prin decizia 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 58, Curtea Constituțională a reținut că, întrucât „nu are competența să se pronunțe cu privire la caracterul suficient al resurselor financiare, rezultă că aceasta are doar competența de a verifica, prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituție, dacă pentru realizarea cheltuielii bugetare a fost indicată sursa de finanțare”, conform sesizării depuse.
„Or, această verificare se poate realiza doar prin raportare la prevederile legale cuprinse în art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, şi în art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 4 iunie 2020, care stabilesc obligaţia de întocmire a fişei financiare şi care îi conferă acesteia un caracter complex, dat de efectele financiare asupra bugetului general consolidat. Aceasta trebuie să cuprindă, potrivit legii: schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor, măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar”, se menționează în documentul Avocatului Poporului.
Inițiatorii să solicite fișa financiară de la Guvern
În sesizare se arată că, în conformitate cu legislația menționată și cu jurisprudența Curții Constituționale, pentru respectarea art. 138 alin. (5) din Constituție, este necesar ca inițiatorii să solicite Guvernului fișa financiară. De asemenea, netransmiterea acesteia în termenul legal de către autoritatea responsabilă nu poate împiedica continuarea procesului legislativ.
„Or, din examinarea procesului legislativ al Legii pentru completarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat observăm că Guvernul a fost pus în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia de a întocmi fişa financiară în termenul legal de 45 de zile. Astfel, urmărind procesul legislativ de la Senat, observăm că fişa financiară a fost solicitată în data de 7.10.2024, termenul pentru transmiterea fişei financiare împlinindu-se în data de 20 noiembrie 2024. Cu toate acestea, propunerea legislativă a fost adoptată în data de 5 noiembrie 2024, cu mult înainte ca termenul în care Guvernul putea întocmi fişa financiară să se fi împlinit”, se precizează în document.
În viziunea Avocatului Poporului, faptul că inițiatorul a solicitat fișa financiară, dar nu a așteptat expirarea termenului de 45 de zile necesar pentru ca Guvernul să o întocmească, reprezintă o încălcare a art. 138 alin. (5) din Constituție.
„Chiar dacă punctul de vedere al Guvernului, transmis în aplicarea art. 111 alin. (1) teza II din Constituție, nu constituie o fișă financiară în înțelesul art. 138 alin. (5) din Legea fundamentală, totuși, se remarcă în punctul de vedere al Guvernului o estimare a impactului bugetar generat de aplicarea propunerii legislative. Această estimare, în lipsa unei metodologii menționate în cuprinsul legii, se bazează pe o variantă proprie de calcul realizată de Guvern. Aceasta constă în determinarea diferenței dintre solda de grad majorată și solda de grad din ultima lună din baza de calcul de la recalcularea din 2016, indiferent de cuantumul aflat în plată. În cazul soldei de funcție, estimarea se face pe baza creșterii medii a soldei de funcție din perioada 2016-2024”, se menționează în sesizare.
Conform calculelor realizate de Guvern, actualizarea soldei de grad ar avea un impact bugetar lunar estimat la aproximativ 130 milioane lei, în timp ce actualizarea soldei de funcție ar genera un impact de aproximativ 240 milioane lei, ceea ce duce la un impact total lunar de circa 370 milioane lei, potrivit Avocatului Poporului.



