Viktor Orban: Toată lumea de la Bruxelles vede că vine „Tornada Trump”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a minimizat, marți, eforturile depuse de statele Uniunii Europene pentru a se organiza împotriva unui posibil conflict comercial cu Statele Unite.

Într-o postare pe X, Viktor Orban a comentat summit-ul UE desfășurat luni la Bruxelles, unde liderii europeni au discutat despre amenințările administrației Trump de a impune tarife vamale împotriva Uniunii, similar modelului aplicat – și ulterior suspendat – în cazul Mexicului și Canadei.

Premierul ungar a făcut referire și la „birocrații de la Bruxelles”, afirmând că „așa cum și-au așternut, la fel or să doarmă”.

Textul integral publicat de Viktor Orban:

„Ieri a avut loc la Bruxelles primul summit UE de la învestirea președintelui Trump. A fost o întâlnire ciudată.

Toată lumea din Bruxelles poate vedea cum vine tornada Trump venind, dar majoritatea încă mai cred că pot scăpa de ea. Nu vor reuși.

În 14 zile, Donald Trump a întors deja lumea cu susul în jos prin câteva măsuri.

Nebunia de gen din America s-a terminat, finanțarea organizațiilor globaliste ale lui Soros s-a terminat, migrația ilegală s-a terminat, iar sprijinul pentru războiul ruso-ucrainean s-a terminat și el.

Cu alte cuvinte, tot ceea ce birocrații de la Bruxelles au încercat să ne bage pe gât în ultimii ani a luat sfârșit.

Viktor Orban: Ne putem lua adio de la regulile comerțului mondial, așa cum le știm

Dar mai este ceva. Ne putem lua adio și de la regulile comerțului mondial așa cum le știm.

Președintele Trump va apăra interesele americane, chiar și împotriva Europei. Uniunea Europeană are înainte luni dificile, iar birocrații de la Bruxelles vor trece prin momente grele.

Trebuie să ajungem la un acord, o înțelegere, pentru a ne păstra relațiile economice cu Statele Unite.

Iar o înțelegere cu adevărat bună poate fi încheiată de cei care nu doar că se cunosc, dar se și respectă reciproc.

Am știut întotdeauna că președintele Trump se va întoarce, așa că am fost pregătiți. Negociem în mod constant și vom face o afacere bună cu noua administrație a Statelor Unite.

Iar în ceea ce-i privește pe birocrații de la Bruxelles: v-ați făcut patul, acum întindeți-vă în el!”

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare