BBC relatează că, pentru prima dată, Coreea de Nord a recunoscut oficial trimiterea de soldați alături de trupele ruse în conflictul din Ucraina. Potrivit unui material difuzat de agenția de știri KCNA, armata nord-coreeană a anunțat că militarii săi au contribuit la „eliberarea completă” a regiunii de graniță Kursk, acționând conform ordinului emis de liderul Kim Jong Un.
Această declarație din partea Phenianului a fost făcută la câteva zile după ce Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General rus, a elogiat „eroismul” militarilor nord-coreeni, marcând astfel prima confirmare oficială venită din partea Moscovei privind implicarea acestora.
Anterior, oficiali occidentali citați de BBC au afirmat că aproximativ 1.000 dintre cei 11.000 de soldați nord-coreeni trimiși în zonă au pierit în decursul a trei luni de confruntări.
Valeri Gherasimov a adăugat că Moscova a redobândit controlul complet asupra regiunii Kursk din vestul Rusiei, însă Ucraina a contestat această afirmație.
Americanii au acuzat Phenianul
Statele Unite au reacționat la implicarea Phenianului, afirmând că, prin această intervenție, Coreea de Nord devine responsabilă de prelungirea războiului. De asemenea, serviciile de informații sud-coreene și occidentale au indicat de mai mult timp că mii de soldați nord-coreeni au fost desfășurați în regiunea Kursk încă de anul trecut.
KCNA a informat că decizia de a trimite trupe în sprijinul Rusiei a fost luată în baza unui tratat de apărare reciprocă între cele două state. Kim Jong Un a declarat prin intermediul agenției:
„Cei care au luptat pentru dreptate sunt toți eroi și reprezintă onoarea patriei”.
În același raport, KCNA a menționat că Nordul și Rusia și-au întărit „alianța și fraternitatea” la Kursk, subliniind că „o prietenie pecetluită prin sânge” va juca un rol important în dezvoltarea relațiilor „în toate domeniile”.
Agenția de presă nord-coreeană a mai indicat că Phenianul intenționează să continue sprijinul acordat armatei ruse, fără a oferi însă detalii despre viitorul soldaților nord-coreeni după încheierea misiunii din Kursk sau despre posibilitatea ca aceștia să revină în Coreea de Nord.
Militarii nord-coreeni, slab instruiți
Primele rapoarte referitoare la participarea militarilor nord-coreeni în sprijinul Rusiei au fost semnalate în luna octombrie, într-un moment marcat de consolidarea relațiilor dintre Kim Jong Un și Vladimir Putin, inclusiv prin semnarea unui pact care prevede sprijin reciproc în caz de „agresiune”.
Experții militari au avertizat că soldații nord-coreeni, proveniți dintr-o unitate de elită denumită Storm Corps, nu ar fi suficient de pregătiți pentru exigențele războiului modern. Colonelul britanic Hamish de Bretton-Gordon afirma la începutul acestui an:
„Aceștia sunt soldați abia instruiți, conduși de ofițeri ruși pe care nu îi înțeleg”.
Pe de altă parte, generalul Oleksandr Sîrski, comandantul suprem al armatei ucrainene, avertiza că trupele nord-coreene reprezintă o amenințare importantă pentru forțele ucrainene de pe linia frontului.
Într-un interviu acordat emisiunii TSN Tyzhden difuzate de televiziunea ucraineană, generalul declara: „Sunt numeroși. Între 11.000 și 12.000 de soldați foarte motivați și bine pregătiți care desfășoară acțiuni ofensive. Ei operează folosind tactici sovietice și mizează pe superioritatea numerică”.



