Ciclonul Chido, care a lovit arhipelagul francez Mayotte din Oceanul Indian pe 14 decembrie, a cauzat până acum 39 de decese, conform unui nou comunicat emis marți de prefectul regiunii, citat de AFP.
De asemenea, Ministerul de Interne a raportat 4.136 de persoane rănite ușor și 124 de răniți grav în urma dezastrului.
„Misiunea de identificare a victimelor ciclonului îşi continuă activitatea, în colaborare cu primarii şi asociaţiile din Mayotte”, a precizat documentul.
În urma ciclonului Chido, care a lovit arhipelagul francez Mayotte pe 14 decembrie, autoritățile au desfășurat 34 de operațiuni de căutare a persoanelor dispărute în aproximativ 15 sectoare. Aceste intervenții implică utilizarea dronelor pentru a maximiza eficiența, a precizat Ministerul de Interne.
Un spital de campanie amplasat pe un stadion din Mamoudzou, dotat cu maternitate și două săli de operație, a devenit operațional marți dimineața, având capacitatea de a oferi consultații pentru 100 de persoane pe zi și de a asigura 30 de internări.
Alimentarea cu apă și electricitatea sunt căzute
Ciclonul, considerat cel mai devastator din ultimele nouă decenii pentru Mayotte, a cauzat distrugeri majore în cel mai sărac departament al Franței. Eforturile echipelor de urgență sunt orientate spre restabilirea serviciilor esențiale, inclusiv alimentarea cu apă, electricitate și rețelele de comunicații.
Prefectul a anunțat că în prezent sunt distribuiți 100.000 de litri de apă pe zi, iar colectarea deșeurilor menajere, o problemă critică după dezastru, a fost reluată. În ceea ce privește infrastructura, aproximativ 63% din populație are acum acces la rețelele mobile, iar 37% beneficiază de energie electrică, ceea ce echivalează cu aproximativ 20.000 de locuințe.
Restricțiile privind combustibilul au fost ridicate, după ce inițial fusese impusă o limită de 30 de litri per vehicul la benzinării. Un pod aerian între Mayotte, Reunion și Franța continentală facilitează livrarea a peste 100 de tone de materiale zilnic către arhipelag.
Între 15 și 24 decembrie au fost efectuate 72 de zboruri pentru transportul de întăriri, echipamente, alimente și apă, conform informațiilor furnizate de AFP.



