Astăzi, 20 noiembrie, Comisia de Disciplină a UEFA analizează cazul meciului România – Kosovo, disputat pe 15 noiembrie pe Arena Națională. Dacă instrumentarea cazului nu întâmpină dificultăți, un verdict ar putea fi emis cel mai devreme joi.
Gazeta Sporturilor a publicat detalii despre cinci dintre cei șapte oficiali implicați în procesul de judecare a incidentelor. Meciul s-a terminat în condiții controversate, după ce echipa Kosovo a părăsit terenul în minutele de prelungire.
UEFA a anunțat deschiderea unor proceduri disciplinare împotriva ambelor federații implicate. Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat că o decizie ar trebui să fie luată în curând.
„Miercuri dimineață, 20 noiembrie, intră pe rol”, scrie GSP citând surse din anturajul FRF.
Aflăm verdictul până la finele acestei săptămâni?
Federația estimează că un răspuns oficial privind cazul meciului România – Kosovo ar putea veni până la sfârșitul acestei săptămâni. Totuși, nu este obligatoriu ca miercuri să se definitiveze cazul. Comisia ar putea decide să amâne verdictul în situația în care vor fi necesare clarificări sau completări pentru a finaliza probatoriul înainte de luarea unei decizii.
Miercuri sunt programate să înceapă dezbaterile și audierile, care, în funcție de complexitatea situației, ar putea dura până spre seară. Este puțin probabil ca o hotărâre să fie pronunțată în aceeași zi, dar există șanse ca verdictul să fie anunțat joi, dacă dosarul este soluționat din prima ședință.
Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA numără 16 oficiali: un președinte, Thomas Partl (Austria), doi vicepreședinți, Sandor Berzi (Ungaria) și Jaques Antenen (Elveția), și 13 membri. De obicei, un complet format din 5 sau 7 membri este desemnat să judece o speță, iar președintele și cei doi vicepreședinți participă aproape întotdeauna.
Un oficial dintr-o țară implicată în litigiul respectiv este exclus din procesul de deliberare, astfel încât avocata Mădălina Diaconu, membră a Comisiei de Apel, nu va putea face parte din juriul care analizează acest caz.



