Florin Manole: Fraude în 26% din dosarele pentru persoanele cu handicap care au fost verificate pe Bucureşti

Ministrul Muncii, Florin Manole, a precizat că în jur de 26% dintre dosarele persoanelor cu handicap verificate în București de către Corpul de control al ministerului prezintă nereguli.

„Corpul de control al ministrului a început deja controalele certificatelor de handicap. În cazul Bucureştiului, de exemplu, există o fraudă, atunci când vorbim despre eşantionul evaluat de corpul de control al ministrului, de aproape 26%, fie documente neconforme, fie dosare incomplete, fie dosare care nu au fost evaluate corect şi au defavorizat de fapt pe cei care aveau dreptul să beneficieze. Deci greşelile sunt în ambele sensuri, sau erorile, sau fraudele”, a spus Manole la Palatul Parlamentului.

El a mai explicat că procesul de verificare a certificatelor de handicap continuă și se extinde și în alte județe.

„A început şi un demers de corectare a sistemului. Pe de o parte, este vorba despre o modificare a criteriilor de încadrare, modificare care însă, foarte important de spus, nu va produce reevaluarea niciunui om, adică nu va fi cazul să vedeţi oameni care au, de exemplu, probleme irecuperabile care să vină să fie verificaţi, să vadă odată în plus dacă o amputare s-a modificat sau nu. Mai mult decât atât, noile criterii trec în grad permanent anumite probleme care acum aveau reevaluări pe care medical le putem considera incorecte, pentru că nu se putea repara sau vindeca respectiva dizabilitate. În tot acest proces, care a început cu punerea în transparenţă vineri a ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii, ascultăm pe toată lumea, invităm toate organizaţiile specializate sau care reprezintă persoanele cu dizabilităţi, primim toate mesajele pe Facebook, prin telefon, prin e-mail, prin orice mod astfel încât să integrăm toate opiniile şi să nu nedreptăţim pe nimeni. Nu va exista o grabă”

Ministrul a mai menționat că, în urma verificărilor, o parte dintre documente au fost trimise către parchete, iar unele persoane au fost retrase din sistem din motive obiective, pierzând statutul și beneficiile financiare corespunzătoare.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare