Georgescu minte, într-un interviu, că a fost reținut de poliție când se ducea să-și depună candidatura

Călin Georgescu a acordat primul său interviu după ce procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile în legătură cu șase capete de acuzare. În cadrul discuției cu Mario Nawfal, un influencer controversat, asociat cu Kremlinul și cunoscut pentru difuzarea de informații false, Călin Georgescu a susținut că este victima unei execuții orchestrate de statul paralel și a afirmat că România se confruntă cu un nivel ridicat de corupție.

Acesta, fost candidat la alegerile prezidențiale și criticat pentru promovarea unor narative asociate propagandei ruse, a menționat, de asemenea, existența unor influențe comuniste în sistemul de justiție din România.

„Eram chiar în drum spre semnarea dosarului pentru depunerea candidaturii la noile alegerile prezidențiale. În următoarele 5 minute, polițiștii, procurorii, toate forțele de ordine, m-au înconjurat.

Ceea ce s-a întâmplat este absolut incredibil. Ne întoarcem la anii ’50, la Uniunea Sovietică, care a dispărut. Dar a dispărut doar pe hârtie, pentru că în România încă există regimul comunist. Este un circ. Este totul expus. Acest regim comunist este expus, alături de corupție. Deci nu e vorba doar despre corupție, nu este vorba doar de statul paralel, este vorba și de regimul comunist.

Sunt fericit că acei oameni, pe 6 decembrie, au anulat alegerile. A fost un act ilegal și neconstituțional, dar a fost bine! A fost bine pentru că, odată cu această situație, am expus corupția și sistemul, ceea ce este fantastic. Pentru că altfel, știi, în câteva zile, ar fi trebuit să fiu președintele țării, dar nu aș fi știut toate aceste lucruri profunde, care acum ies la suprafață”, a declarat Călin Georgescu.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare