Guvernul britanic vrea să cazeze migranții în baze militare

Guvernul britanic analizează posibilitatea de a caza migranții în baze militare, încercând să gestioneze numărul tot mai mare de persoane care traversează Canalul Mânecii spre Regatul Unit cu bărci mici. Doar sâmbătă au fost înregistrate peste 1.000 de sosiri, transmite AFP.

Concret, aproximativ 1.097 de persoane au ajuns pe teritoriul britanic în acea zi prin această traversare riscantă, ceea ce ridică la 30.000 totalul sosirilor de la începutul anului, potrivit datelor Home Office făcute publice duminică.

Executivul laburist condus de Keir Starmer încearcă să își respecte angajamentul de a opri acest fenomen, fiind presat de partidul de extremă dreapta Reform UK, aflat în fruntea sondajelor.

Noua ministră de interne, Shabana Mahmoud, numită vineri în urma unei ample remanieri, a descris aceste cifre drept „inacceptabile”.

„Protejarea frontierelor Regatului Unit este prioritatea mea în calitate de ministru de interne și voi studia toate opțiunile pentru a reinstala ordinea în sistemul nostru privind migrația”, a declarat ea.

Ea a mai precizat că expulzările de migranți către Franța, prevăzute printr-un acord bilateral semnat în iulie, vor începe „în mod iminent”.

La rândul său, ministrul apărării, John Healey, a afirmat duminică la Sky News că executivul analizează „utilizarea potențială a unor situri militare și nemilitare” pentru cazarea temporară a solicitanților de azil.

Costurile de cazare sunt plătite de contribuabili

Valul de sosiri pune presiune pe un sistem de azil deja suprasolicitat, ceea ce obligă autoritățile să recurgă la hoteluri pentru cazarea migranților, costurile fiind suportate de contribuabili.

De luni de zile, au loc proteste în fața unor astfel de unități în diverse localități din Anglia, unde localnicii își exprimă opoziția față de această soluție.

Premierul Keir Starmer a promis că până în 2029 hotelurile nu vor mai fi folosite în acest scop, iar guvernul a anunțat deja că numărul lor s-a redus la jumătate începând din septembrie 2023.

Două foste baze militare au fost deja transformate în centre de primire a solicitanților de azil de către fostul guvern conservator, însă această măsură este criticată de organizațiile care sprijină migranții.

Noua ministră de interne urmează să participe săptămâna viitoare la o reuniune cu omologii săi din SUA, Australia, Canada și Noua Zeelandă. În cadrul acestui summit anual, cei cinci aliați intenționează să anunțe noi măsuri pentru întărirea controlului la frontiere și pentru combaterea rețelelor de trafic de persoane, a precizat Home Office.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare