Inteligența Artificială (AI) va fi utilizată de peste jumătate dintre companiile globale

Peste jumătate dintre executivi (51%) intenționează să adopte Inteligența Artificială (AI) atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, iar 73% planifică investiții suplimentare în această tehnologie pentru a sprijini automatizarea sarcinilor administrative, conform unui studiu realizat de KPMG despre mobilitatea globală.

Cercetarea arată că funcțiile de mobilitate globală sunt tot mai apreciate ca parteneriate strategice, 89% dintre executivii intervievați prevăzând că programele de mobilitate vor rămâne importante sau vor deveni chiar mai relevante în următoarele 12-18 luni.

În plus, 72% dintre respondenți consideră esențială alinierea strategiilor de mobilitate cu obiectivele globale ale afacerii, iar 70% consideră dezvoltarea, atragerea și retenția talentelor ca fiind priorități principale.

De asemenea, 67% dintre organizațiile care susțin munca la distanță au implementat politici specifice la nivel organizațional, iar 76% utilizează tehnologia pentru a gestiona procesele de mobilitate globală.

Vor fi investiții în tehnologie

Potrivit sursei citate, 51% dintre cei chestionaţi intenţionează să utilizeze AI pe termen scurt şi lung, iar 73% planifică investiţii viitoare în această nouă tehnologie pentru a ajuta la automatizarea sarcinilor administrative.

„Numărul de funcţii de mobilitate globală care se bazează pe tehnologie pentru a creşte eficienţa operaţională continuă să crească, soluţiile de gestionare a forţei mobile de muncă fiind utilizate pe scară largă. Aproape două treimi din organizaţii se bazează pe un model centralizat sau regional pentru managementul mobilităţii globale, acesta fiind perceput ca esenţial pentru îmbunătăţirea consistenţei, controlului şi receptivităţii la dinamica şi nevoile regionale”, notează sursa citată.

Studiul de evaluare a mobilității globale realizat de KPMG, intitulat „Cartografierea viitorului – mobilitate strategică pentru forța de muncă de mâine”, include opiniile a 225 de profesioniști în mobilitate globală din organizații multinaționale, provenind din 29 de țări și 12 industrii.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare