Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că marți cursurile din școli se vor desfășura conform programului obișnuit, considerând acest lucru atât o responsabilitate legală, cât și o datorie morală a profesorilor față de elevi.
„Mâine (marți – n.r.) orele se desfășoară în mod normal. Este și o obligație legală a unui profesor, și o datorie morală față de elevi”, a declarat Daniel David, la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă este posibil ca unii profesori să intre la clasă, dar să nu țină ora, ministrul a spus că nu se așteaptă la asemenea situații, însă a subliniat că directorii au datoria să supravegheze eventualele cazuri.
„Dacă, în teorie, sau ne imaginăm că se întâmplă o astfel de situație, este o problemă, este o problemă și în ceea ce privește aspectul legal de salarizare și este și o problemă morală. Nu cred că un profesor român va face acest lucru, iar directorii sunt cei care trebuie să monitorizeze astfel de situații. (…) Din punctul meu de vedere, ca ministru, școala se desfășoară în mod normal”, a spus ministrul Educației.
În paralel, liderii sindicali din învățământ au solicitat luni, în cadrul unei întrevederi cu președintele Nicușor Dan, demisia ministrului Daniel David și anularea măsurilor asumate de Guvern în domeniul educației, potrivit președintelui Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor.
„Nu avem nevoie de promisiuni, președintele (Nicușor Dan – n.r.) a luat act de solicitările noastre, prima solicitare fiind legată de demisia ministrului Educației, Daniel David, iar a doua fiind legată de anularea, abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141. Referitor la primul punct, președintele nu s-a pronunțat în momentul de față, iar referitor la al doilea punct, cel legat de abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141, domnia sa a propus o altă întâlnire, cam peste maxim două luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte legat de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan. Și, în funcție de aceste impacturi, trebuie să se analizeze și să se ia alte decizii. Asta este ceea ce ne-a putut transmite președintele”, a declarat Marius Nistor, la ieșirea din Palatul Cotroceni.
El a precizat că protestele vor continua până la realizarea celor două cerințe, menționând că greva generală „nu este exclusă”.
În aceeași zi, sindicatele din Educație au organizat un protest în fața sediului Guvernului, urmat de un marș până la Palatul Cotroceni.



