Președintele Klaus Iohannis se bucură de tot confortul necesar pentru a-și satisface micile plăceri, inclusiv un miniteren de golf amenajat la vila de protocol din Neptun. Potrivit imaginilor surprinse de G4Media, în grădina vilei Nufărul, construită inițial pentru cuplul Ceaușescu și folosită de președinții României după Revoluție, au fost instalate trei găuri de golf în jurul lacului.
Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS), care gestionează vilele de protocol, nu a oferit răspunsuri privind perioada amenajării acestui teren, cine a solicitat construirea lui și costurile implicate.
Un teren de golf profesional include 18 găuri, iar România are doar patru astfel de terenuri, situate la Alba, Periș și București. Terenurile cu trei găuri, cum este cel de la Neptun, sunt destinate în special relaxării individuale și nu sunt potrivite pentru competiții mari.
A plecat în SUA de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu cu un avion de lux
Pe 23 septembrie, după un weekend petrecut la mare, președintele Iohannis a călătorit în SUA cu un avion privat de lux de la aeroportul Mihail Kogălniceanu, conform Boarding Pass. Cum nu au fost anunțate activități oficiale în județul Constanța, este probabil că Iohannis, pasionat de golf, și-a petrecut timpul la vila de protocol de la Neptun înainte de a pleca la Adunarea Generală a ONU de la New York.
Acest aeroport a mai fost utilizat de președinte în trecut, cum s-a întâmplat și în aprilie 2024, când Iohannis s-a întors dintr-o vizită în Coreea de Sud. De asemenea, în aprilie 2023, președintele și soția sa s-au cazat la Neptun înainte de vacanța de 1 Mai, fiind aduși tot cu un avion de lux.
Imaginile din Google Earth arată că miniterenul de golf a fost amenajat după 2017, fiind vizibil pentru prima dată în ianuarie 2019. În acea perioadă, RA APPS a investit aproximativ 900.000 de euro în două piscine și un jacuzzi la vilele de protocol din Neptun.
Vila de protocol de la Neptun a fost în atenția publică și în 2008, când președintele american George W. Bush s-a întâlnit acolo cu președintele Traian Băsescu, iar cei doi au avut o plimbare pe plajă și în grădină.



