Oficialii Penitenciarului Târgșor au declarat, duminică după-amiază, că viața Elenei Udrea nu a fost pusă în pericol în niciun moment, după ce aceasta a fost transportată de urgență cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde a fost operată.
„Astăzi, 29.06.2025, la sediul Penitenciarului de Femei Ploiești Târgșorul Nou, la orele 05:30, persoana privată de libertate U. E.G. a acuzat dureri abdominale severe. Având în vedere simptomatologia prezentată s-a dispus de îndată apelarea serviciului unic de urgență 112. La ora 06:00 ambulanța s-a prezentat la unitate și în urma consultului s-a hotărât preluarea pacientei pentru investigații suplimentare și conduită terapeutică. Ulterior, medicii specialiști au hotărât să o supună unei intervenții chirurgicale minore, fără a exista vreun moment în care viața pacientei să fie în pericol”, se arată într-un comunicat transmis de unitatea de detenție.
Conform aceleiași surse, intervenția chirurgicală s-a desfășurat fără incidente, iar există posibilitatea ca Udrea să fie externată în cursul zilei.
Elena Udrea a fost operată duminică la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești și se află în prezent în secția de terapie intensivă, au precizat pentru AGERPRES surse medicale.
Potrivit acestora, diagnosticul ar fi fost de colecistită acută litiazică.
Operația s-a încheiat cu succes, iar fostul ministru este în continuare monitorizat de cadrele medicale, au mai adăugat aceleași surse.



