Temperaturi record de până la 44°C și „refugii climatice” amplasate în zone urbane: din Roma până la Lisabona și în întreaga regiune sudică a Europei, valul de căldură s-a amplificat duminică, fără ca o ameliorare să fie prevăzută prea curând, relatează AFP.
La Madrid, unde temperaturile au urcat aproape de 40°C, un fotograf de 32 de ani, Diego Radamés, a spus:
„Această căldură nu este normală pentru această perioadă a anului”.
Spania înregistrase sâmbătă un posibil record absolut de temperatură pentru această perioadă, de 46°C la El Granado, în Andaluzia, încă nevalidat oficial. Precedentul maxim pentru luna iunie fusese de 45,2°C și data din 1965, înregistrat la Sevilia.
Valori excepționale au fost atinse și în apă: în Insulele Baleare, temperatura Mării Mediterane a trecut de 26°C, un nivel „tipic pentru mijlocul lunii august”, potrivit informațiilor oferite de agenția meteorologică națională, Aemet.
În Italia, 21 de orașe au fost plasate sub alertă roșie duminică, din cauza temperaturilor extreme. Printre acestea se numără Milano, Napoli, Veneția, Florența și Roma, unde ambulanțele au fost poziționate în apropierea celor mai vizitate obiective turistice.
Conform vicepreședintelui Societății italiene de medicină de urgență, Mario Guarino, unitățile de primiri urgențe din spitalele italiene au înregistrat o creștere cu 10% a cazurilor de insolație, „în principal în orașele care nu numai că se confruntă cu temperaturi foarte ridicate, dar și cu o umiditate mai mare”.
Guarino a mai precizat că cele mai vulnerabile categorii sunt „persoanele în vârstă, pacienții cu cancer sau persoanele fără adăpost care suferă de deshidratare, insolație și oboseală”.
Veneția e atentă la turiștii în vârstă
La Veneția, turiștii de peste 75 de ani beneficiază de acces gratuit în muzee și clădiri publice dotate cu aer condiționat, iar în capitala italiană, accesul la piscine este gratuit pentru persoanele trecute de 70 de ani.
Orașul Bologna a instalat „refugii climatice”, iar în Ancona au fost oferite dezumidificatoare celor aflați în dificultate.
Cercetătorul Emanuel Piervitali, de la Institutul italian pentru protecția și cercetarea mediului, a atras atenția că „valurile de căldură din regiunea mediteraneană au devenit mai frecvente și mai intense în ultimii ani, cu recorduri care ating 37 de grade sau chiar mai mult în orașe, unde efectul de insulă termică urbană crește și mai mult temperaturile”.
Experții afirmă că frecvența valurilor de căldură reprezintă un semnal clar al schimbărilor climatice, acestea urmând să fie tot mai dese, de durată mai lungă și mai severe.
Potrivit IPCC/GIEC, organismul de experți în domeniul climei coordonat de ONU, este „aproape sigur” că valurile de căldură au devenit mai frecvente și mai intense începând din 1950 și că această tendință va continua odată cu avansul încălzirii globale.
În Portugalia, e alertă roșie
În Portugalia, mai multe regiuni din sud, inclusiv Lisabona, au fost plasate sub alertă roșie până luni seara. Riscul de incendii a atins nivelul maxim, la fel ca în Sicilia, unde sâmbătă au fost raportate 15 focare majore de incendiu, gestionate de pompieri.
Pe străzile Lisabonei, unde duminică temperaturile au urcat până la 41°C, localnicii și vizitatorii au încercat să se protejeze cum au putut. Farmacista Sofia Monnteiro a declarat pentru AFP-TV: „Sfătuim oamenii să stea la răcoare, dar, în ciuda acestui fapt, am avut deja cazuri de insolație și arsuri”.
„Este greu de suportat. Ne oprim regulat, bem, este o ocazie să bem ceva”, a povestit Cedric Gérard, turist francez și biolog-farmacist.
Nici Franța nu a fost ocolită. Din cele 95 de departamente din țară (fără a include teritoriile de peste mări), 84 au fost plasate luni sub alertă portocalie, față de 73 duminică. Ministrul tranziției ecologice, Agnes Pannier-Runacher, a declarat pentru AFP că acest număr de 84 este „fără precedent”.
În regiunile sudice, de-a lungul Mediteranei, temperaturile au atins și depășit 40°C, cu o valoare de 40,9°C în Ardeche.
În Aude, un incendiu de pădure provocat de stingerea incorectă a unui grătar a distrus aproape 400 de hectare, a blocat o autostradă și a forțat evacuarea preventivă a unui camping și a celebrei mănăstiri Fontfroide. Până la lăsarea serii, focul nu fusese încă stins.
În unitățile de învățământ, „regula este să fim flexibili”, a precizat ministrul educației, Elisabeth Borne, după o întâlnire de criză între mai multe ministere, menționând că 200 de școli dintr-un total de 45.000 vor fi închise total sau parțial în perioada luni-miercuri.
Angajatorii au fost, de asemenea, sfătuiți să „protejeze” salariații și să adapteze programul de lucru.
Météo-France a avertizat luni că temperaturile vor continua să urce, cu excepția zonelor de pe coasta mediteraneană. Maximele „destul de frecvente” de 39°C–40°C sunt așteptate să fie atinse „în jurul zilei de marți sau miercuri, în funcție de regiune”.



