Proiect e colonizare al Ierusalimul. Orașul va fi extins în zone din Cisiordania pentru prima dată în aproape 60 de ani

Presa israeliană, citată de DPA, a informat luni că orașul Ierusalim ar urma să fie extins în Cisiordania printr-un nou proiect de colonizare, pentru prima dată în aproape 60 de ani.

Conform site-ului de știri ynet, planul prevede construirea a sute de locuințe noi în apropierea unei colonii din Ierusalimul de Est, teritoriu ocupat de Israel în 1967 și anexat ulterior.

„Este prima dată după 1967 când Ierusalimul este extins în Cisiordania”, a declarat Peace Now, organizație israeliană care promovează soluția celor două state în conflictul din Orientul Mijlociu.

„Guvernul realizează anexarea de facto pe ușa din spate”, a adăugat organizația, precizând că în zona vizată trăiesc două comunități palestiniene.

Publicația Times of Israel a relatat că sunt planificate peste 2.700 de locuințe, iar Peace Now și ynet au menționat că acestea ar putea fi destinate evreilor ultrareligioși. Proiectul ar putea fi implementat în următorii ani.

În mod oficial, autoritățile israeliene susțin că planul vizează terenuri aflate relativ aproape de colonia israeliană Adam din Cisiordania, potrivit informațiilor din presă și organizației Peace Now.

Deși este prezentat drept o extindere a coloniei Adam, între aceasta și cartierul propus nu există legătură teritorială. În realitate, dezvoltarea ar duce la extinderea coloniei Neve Yaakov care, spre deosebire de Adam, este considerată parte a Ierusalimului de Est, deoarece se află dincolo de linia verde ce separă Israelul propriu-zis de teritoriile ocupate în urma Războiului de Șase Zile.

Peace Now afirmă că, în contextul situației din teren, a susține că noua „vecinătate” reprezintă doar o extindere a coloniei Adam constituie „doar un pretext cu intenția de a ascunde o măsură ce aplică efectiv suveranitatea israeliană asupra unor zone din Cisiordania”.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare