Premierul Ilie Bolojan i-a primit marți, la Palatul Victoria, pe Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, precum și pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, șeful Guvernului le-a adresat mulțumiri pentru rugăciunile și binecuvântările oferite României.
„O mare bucurie creștinească să îi revăd după momentul istoric de duminică, când am fost cu toții martori ai ceremoniei de sfințire a picturii Catedralei Naționale. Prieten al poporului român și bun cunoscător al realităților din țara noastră, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, în calitate de patriarh, ne-a vizitat țara de 11 ori. I-am transmis calde mulțumiri pentru că poartă în rugăciune și binecuvântări România”, a declarat premierul, potrivit paginii de Facebook a Guvernului.
El a precizat că a profitat de această ocazie pentru a-și „exprima recunoștința față de Preafericitul Părinte Daniel, care a împlinit un vis al credincioșilor națiunii noastre”.
„Catedrala Națională este nu doar un loc de regăsire, unitate și binecuvântare pentru credincioșii din România, dar și un reper al valorilor noastre spirituale. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a transmis Bolojan.



