Se face licitație pentru construirea spitalului din sectorul 6. Valoarea estimată este 348 milioane de lei

Primăria Sectorului 6 a anunțat pe SEAP licitația pentru construirea unui spital pe Bulevardul Timișoara nr. 101E. Valoarea totală estimată a contractului este de 348.849.509 lei, iar durata acestuia este de patru ani. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 10 februarie 2025.

Contractul va include servicii de proiectare și asistență tehnică, verificarea documentațiilor tehnice, execuția lucrărilor de construcție, furnizarea echipamentelor medicale și servicii de mentenanță pentru echipamente. În cadrul evaluării ofertelor, perioada de garanție acordată lucrărilor va conta pentru 10%, experiența profesională a personalului specializat va avea o pondere de 35%, planul de implementare propus va fi evaluat cu 15%, iar componenta financiară va reprezenta 40%.

Condiții pentru licitație

Pentru a participa la licitație, ofertanții trebuie să demonstreze că au realizat în ultimii cinci ani, într-unul sau două contracte, lucrări de construcție, reabilitare, modernizare sau reparații capitale la construcții civile, cu o valoare totală de minimum 307.000.000 lei (fără TVA), din care cel puțin unul să fie pentru lucrări la unități spitalicești.

Pe 31 mai, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat că va fi construit primul spital mare generalist de stat din București în ultimii 45 de ani. Spitalul va dispune de 307 paturi – 257 pentru spitalizare continuă și 50 pentru spitalizare de zi, opt săli de operație, șapte săli de nașteri, 75 de cabinete medicale și opt secții: Cardiologie, Neurologie, Obstetrică și Ginecologie, Terapie Intensivă pentru adulți, Terapie Intensivă Neonatologie, Medicină internă, Neonatologie și Chirurgie.

Durata estimată a lucrărilor de construcție este de trei ani, din momentul începerii execuției. Spitalul va fi amplasat pe o suprafață de peste 33.000 mp, între cartierele Drumul Taberei și Militari. De asemenea, primarul Ciprian Ciucu a semnat un contract de finanțare cu viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, Toma Bocek, în valoare de 72,9 milioane de euro (aproximativ 364 milioane lei).

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare