Sfântul Ierrah Nicolae a trăit în timpul domniei Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337). S-a născut în orașul Patara din Asia Mică, fiind fiul lui Teofan și al Nona, un cuplu binecuvântat. La nașterea sa, părinții i-au dat numele Nicolae, care se traduce prin „biruitor de popor”. Viața sa a confirmat acest nume, căci el a fost cu adevărat un biruitor al răutății, împlinind voința divină pentru binele întregii lumi, după cum este relatat în Viețile Sfinților.
„El era cu adevărat lumina lumii şi sarea pământului, de vreme ce viaţa lui era luminată şi cuvântul lui dres cu sarea înţelepciunii. Căci avea bunul păstor mare purtare de grijă pentru turma sa în nevoile ce i se întâmplau, nu numai cu păşunea cea duhovnicească hrănind-o pe dânsa, ci şi de hrana cea trupească purta grijă”. (Vieţile Sfinţilor)
Minte curată încă de mic
În perioada copilăriei, Nicolae a fost dat la școală pentru a învăța dumnezeieștile Scripturi. Cu o minte ageră și sub îndrumarea Sfântului Duh, a dobândit rapid o mare înțelepciune. Având o înțelepciune adevărată și o minte curată, el simțea în permanență prezența lui Dumnezeu și își petrecea mult timp în sfintele biserici, dedicându-se rugăciunii și învățăturii.
„De multe ori, câte o zi întreagă şi câte o noapte, petrecând în rugăciunile cele gânditoare de Dumnezeu şi în citirea dumnezeiştilor cărţi, învăţa înţelegerea cea duhovnicească şi se îmbogăţea cu dumnezeieştile daruri ale Sfântului Duh, cu care se pregătea pe sine locaş vrednic, precum este scris: ‘Voi sunteţi biserica lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte în voi’ „. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Nicolae avea un unchi episcop care purta același nume ca al său și care, fiind ierarh, i-a sfătuit pe părinții săi să-l dedice slujirii lui Dumnezeu. Astfel, el a fost hirotonit preot, iar mai târziu a fost ales episcop al cetății Mira din Lichia, astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane.
Ca păstor, Sfântul Nicolae era blând, smerit și fără răutate, evitând îngâmfarea. Hainele lui erau simple, iar hrana era modestă, pe care o lua doar o dată pe zi, seara. Întreaga zi o petrecea în îndeletniciri legate de dregătoria sa, ascultând problemele celor care veneau la el.
Ușile casei sale erau deschise tuturor, fiind bun și apropiat cu toți oamenii. Era un tată pentru săraci, milostiv cu cei nevoiași, un mângâietor al celor care plângeau și ajutător al celor năpăstuiți. Toată viața sa a fost dedicată ajutorării celor aflați în nevoie, fiind un mare făcător de bine.
A fost întemnițat
În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, sub împărații romani Dioclețian și Maximilian, Sfântul Nicolae a fost întemnițat. După Edictul de la Milan din 313, care acorda libertate creștinismului, s-a întors în scaunul episcopal al cetății Mira. A participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, unde a fost un puternic apărător al dreptei credințe împotriva ereziei ariene, fiind prezent și împăratul Constantin la deschiderea și închiderea acestuia.
Sfântul Nicolae este considerat patronul marinarilor, copiilor, salvatorul celor din temniță și primejdii, ajutătorul săracilor și al celor nedreptățiți, protector al fecioarelor și al călugărilor. Un exemplu de milostenie din viața sa este ajutorul dat unui om nobil care sărăcise și trăia în mizerie cu cele trei fiice ale sale. Acestea nu puteau să se căsătorească din cauza sărăciei, iar tatăl lor, disperat, luase în considerare o soluție rușinoasă pentru a le ajuta. Auzind de această situație, Sfântul Nicolae a mers pe ascuns la casa săracului și i-a aruncat o pungă cu galbeni pe fereastră, astfel încât tatăl său să poată căsători prima fiică.
După o vreme, Sfântul Nicolae a repetat gestul și a aruncat o a doua pungă cu galbeni, astfel încât și a doua fiică să se poată căsători. Știind că o a treia pungă de galbeni va veni pentru a treia fiică, tatăl a stat la pândă, așteptând să-l prindă pe Sfântul Nicolae.
„Când, într-o noapte, căzu şi a treia pungă pe fereastra odăii celei de-a treia fete, bătrânul ieşi din odaie, fugi după cel ce se strecura pe lângă ziduri şi, când îl ajunse din urmă, se aruncă la picioarele lui, mulţumindu-i printre lacrimi şi gemete de smerenie, ruşine şi totodată bucurie. Sfântul Nicolae îl ridică de jos şi îl rugă să nu destăinuie nimănui despre fapta sa, ci să rămână o taină a lor. Poate că bătrânul a ascultat de voinţa Sfântului cât timp a fost în viaţă, dar pe patul de moarte nu a putut tăcea, socotind povestirea binefacerii Sfântului Nicolae o recunoştinţă mărturisită. Astfel, binefacerea Sfântului a ajuns până la noi”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)
Rugăciunile au fost ascultate
Într-o perioadă de mare foamete, când nu se găsea grâu în toată Lichia, Biserica a fost ultima speranță a săracilor, devenind un adevărat grânar pentru cei nevoiași. Totuși, chiar și acest loc de adăpost s-a golit de grâne, iar oamenii nu mai aveau niciun ajutor. În fața acestei situații disperate, Sfântul Nicolae s-a rugat cu credință lui Dumnezeu, cerând ajutor pentru a adresa această mare nevoie a poporului. Ruga sa a fost ascultată, iar prin mijlocirea sa, Dumnezeu a intervenit pentru a salva comunitatea de la foame.
„Ce îi cerea lui Dumnezeu? Îi cerea să vină corăbii încărcate cu grâu şi în portul Mirei şi, întotdeauna, Dumnezeu îi asculta rugăciunea, trimiţând un vânt puternic asupra corăbiilor încărcate cu grâu din Egipt, îndreptându-le spre Mira Lichiei. Astfel de minuni s-au repetat adeseori”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)
Una dintre minunile celebre ale Sfântului Nicolae a avut loc în timpul unei călătorii pe mare, când o furtună puternică a izbucnit în timpul unei navigații. Unul dintre marinari a murit în timpul furtunii, iar ceilalți membri ai echipajului, necunoscându-l pe Sfântul Nicolae, credeau că nenorocirea care le-a lovit vasul era o pedeapsă pentru faptul că îl aveau pe un creștin în mijlocul lor, întrucât ei nu erau botezați.
Când strigătele și haosul s-au mai potolit, dar furtuna nu s-a liniștit complet, Sfântul Nicolae s-a ridicat în picioare și s-a îndreptat spre trupul corăbierului mort. Cu o rugăciune și făcând semnul crucii asupra trupului său, el a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Minunea s-a petrecut imediat: corăbierul mort a deschis ochii și s-a ridicat, întorcându-se astfel la viață. Această minune a fost un semn al puterii divine a Sfântului Nicolae și al milostivirii sale față de cei aflați în primejdii.
„Apoi, cu aceeaşi linişte, Sfântul Nicolae întinde mâna spre vântul ce sufla cu îndârjire şi, întocmai ca Mântuitorul în corabia ucenicilor Săi, potoleşte vântul, furtuna, valurile mării. Atunci s-au înspăimântat corăbierii păgâni şi au crezut în puterea Sfântului Nicolae. Poate chiar că se vor fi încreştinat, dar este un lucru ştiut, că toţi corăbierii, creştini sau încă păgâni, au înfiptă pe lemnul corăbiei lor icoana Sfântului Nicolae, pe care şi l-au luat drept ocrotitor. Eu însămi am văzut în Egipt, în anul 1933, la un corăbier arab, icoana Sfântului Nicolae atârnată la proră”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)
„Multe, mari şi preaslăvite minuni a făcut Sfântul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat şi pe mare, ajutând celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare şi scoţându-i din adâncul mării la uscat; răpindu-i din robie şi aducându-i la casele lor; izbăvind din legături şi din temniţe, apărând de tăierea de sabie şi scăpând de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; şchiopilor, umblare; surzilor, auz; muţilor, grai. Pe mulţi, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogăţit, iar celor flămânzi le-a dat hrană. Şi la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor şi sprijinitor; iar acum, de asemenea, ajută pe cei ce-l cheamă şi din primejdii îi izbăveşte. Ale cărui minuni precum este cu neputinţă a le număra, tot aşa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunosc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin.” (Vieţile Sfinţilor)
Marele plăcut al lui Dumnezeu, Sfântul Nicolae, a trăit mulți ani, strălucind prin faptele sale în mijlocul cetății Mira. La adânci bătrâneți, fiind plin de zile bune, și-a împlinit datoria față de viața pământească. După o perioadă de suferință fizică, el și-a încheiat călătoria pe pământ, lăsând în urmă o viață bine trăită și un exemplu de virtute.
