Obiceiul colindatului și al grupurilor de colindători care vizitează gospodăriile oamenilor pentru a transmite mesaje prin cântece, recuzită, dansuri și urări de prosperitate și sănătate pentru anul care vine este unul extrem de vechi.
Unele grupuri de colindători, mai ales cele formate din tineri, sunt active nu doar în perioada Crăciunului și a Anului Nou, ci și pe parcursul altor sărbători tradiționale. Aceste grupuri sunt organizate ierarhic, având lideri precum vătafi, ajutoare și responsabili cu strângerea darurilor. Ele pot fi însoțite de personaje mascate, steaguri sau alte elemente simbolice. Conform lucrării „Sărbători şi obiceiuri româneşti” de Ion Ghinoiu, obiceiul colindatului se finalizează cu primirea darurilor și, uneori, cu o petrecere împreună cu gazdele.
Colindele sunt de două tipuri: religioase și laice. Cele religioase povestesc despre nașterea lui Iisus sau despre sfinți, cum ar fi Sfântul Nicolae sau Sfântul Vasile, și sunt prezentate în lucrări precum „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric. Colindele laice sunt adaptate pentru a reflecta specificul gazdelor, adresându-se copiilor, tinerilor, gospodarilor sau altor categorii de oameni.
Steaua e în Ajun
Unul dintre obiceiurile cele mai iubite de copii este umblatul cu Steaua în Ajunul Crăciunului, ce amintește de steaua ce i-a ghidat pe magi la nașterea lui Iisus. Printre cele mai cunoscute cântece se numără „Steaua sus răsare” și „O, ce veste minunată”. Spre deosebire de colinde, aceste cântece au fost adunate în scrieri, precum cele ale lui Anton Pann.
Un alt obicei este Vicleimul, o reprezentare populară a nașterii lui Iisus, inspirată din literatura religioasă. În alte variante teatrale, cum sunt Irozii, apar personaje precum regele Irod și magii.
De Anul Nou, se practică tradiții ca Plugușorul și Sorcova, care simbolizează belșugul și prosperitatea. Sorcova este realizată din ramuri înflorite sau decorată cu flori colorate, iar numele provine din cuvântul bulgar „surov” (verde crud). În trecut, aceasta era o ramură de măr care înflorea până la Sfântul Vasile, simbolizând renașterea și vitalitatea.
Plugușorul, o tradiție agrară legată de fertilitate, evocă etapele muncilor agricole prin versuri și sunete de clopoței, bice și buhaiuri. La sate, unele grupuri purtau chiar pluguri adevărate, iar în scenariile mai elaborate erau folosite instrumente muzicale și artificii.
Capra mai are și alte denumiri
Capra, cunoscută sub nume diferite în diverse regiuni, cum ar fi Cerbul, Țurca sau Brezaia, este un alt obicei de iarnă. Dansul caprei, acompaniat de muzică și elemente teatrale, este o combinație de spectacol și tradiție, punând accent pe costumele elaborate și coregrafia captivantă.
În Ajunul Crăciunului, cetele de colindători merg din casă în casă cântând colinde precum „Bună dimineața la Moș Ajun” și sunt răsplătiți cu nuci, mere, colaci sau bani. În unele regiuni, feciorii se organizează în cete cu câteva săptămâni înainte, învățând cântecele tradiționale și stabilind lideri care coordonează activitatea.
Tradițiile, transmise din generație în generație, rămân o parte esențială a identității culturale românești, aducând bucurie și spirit festiv în comunități.
În vremuri trecute, sorcova era o mlădiţă înmugurită de măr. Aceasta se punea în apă încă din noaptea Sfântului Andrei, iar până în ziua de Sfântul Vasile înflorea. Din acest motiv în colindele româneşti se cântă despre flori de măr, florile dalbe sau despre măruţ mărgăritar, conform site-ului calendarulortodox.ro.
Strigături și pocnete de bici
Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, Pluguşorul a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este o naraţie privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat şi adusul boabelor în hambare.
Pluguşorul este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Pluguşorul este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug, se arată în volumul „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.
Semănatul e după Plugușor
Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor şi practicat de copii în dimineaţa zilei de Anul Nou, după încheierea Pluguşorului. Colindătorii, purtând traiste de gât încărcate cu seminţe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, şi urează gazdelor sănătate şi roade bogate. Ei sunt răsplătiţi cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună seminţele şi le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an.
Obiceiul de a merge cu Pluguşorul este practicat de copii sau de adolescenţi. Mai demult, îl practicau numai bărbaţii în puterea vârstei. Izolat (în judeţele Botoşani şi Galaţi) este consemnată şi prezenţa femeilor în ceată. În general, se practică în cete mici, de 2-3 inşi. Cu ceva vreme în urmă, se ura şi în cete mai mari, care îşi alegeau un vătaf. Recitarea textului este însoţită de sunetul clopoţeilor, al buhaiului şi de pocnetul bicelor. În scenariile mai complexe ale obiceiului apar şi instrumente muzicale (fluier, cimpoi, tobă, cobză, vioară), dar şi pocnitori şi puşcoace, care amplifică atmosfera zgomotoasă în care se desfăşoară obiceiul, precizează site-ul www.crestinortodox.ro.
Unii cercetători leagă obiceiul de începutul primăverii, când se sărbătorea, mai demult, Anul Nou. Odată cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune că a migrat şi obiceiul. Ca răsplată, colindătorilor li se dădeau colaci, fructe, bani, cârnaţi. În unele locuri se mai practică Plugul cel mare, cu plug tras de boi sau purtat de flăcăi. Dar în Moldova, Muntenia şi Nordul Dobrogei acesta a fost înlocuit de buhai.
Buna dimineața, la Moș Ajun!
Umblatul cu capra este un obicei ce ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta – cerb în Hunedoara, capra sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă în Transilvania. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită brezaia.
Capra este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu lăutari, care acompaniază dansul caprei, care sare, se roteşte şi se apleacă, în acelaşi timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.
Colindele din Ajunul Crăciunului sunt binecunoscute. Cete de colindători merg la casele oamenilor cântând „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani. În zonele rurale, cetele de colindători merg pe uliţe cântând „Noi umblăm să colindăm”. În unele zone ale ţării se păstrează tradiţia ca tinerii care colindă să fie îmbrăcaţi în costume populare.
Colindătorii sunt invitați în casă
După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă. Primul colind pe care îl rostesc aici este colindul de masă, cântat în faţa mesei de Crăciun încărcată cu colaci, nuci, mere şi alte produse tradiţionale. Sensul acestui colind este de a trece belşugul, sugerat prin bogăţia şi varietatea produselor alimentare aşezate pe masă, dintr-un an în altul. Urmează colindul adresat gazdei. Ceata colindă apoi, pe rând, pe toţi membrii familiei. Primul dar oferit colindătorilor este colacul, semn al belşugului.
În Transilvania, în dimineaţa de Ajun, copiii se adună într-un capăt de sat şi pornesc în alai. Alt grup porneşte din celălalt capăt al satului. Când începe colindul, mai întâi sunt primiţi în casă băieţii, apoi fetele, căci se consideră că este bine să intre în casă întâi parte bărbătească. Gospodarii îi cheamă în curte şi le oferă un coş cu mere. Femeile oferă un fel de colăcei numiţi colindeţi.
Feciorii colindă după ce termină de colindat copiii. Ei se organizează în ceată, cu două, trei săptămâni înainte. Îşi aleg gazda, unde se adună înainte de sărbători să mai înveţe colinde. În frunte merge vătaful mare, el fiind cel care ţine evidenţa câştigurilor şi conduce întreaga ceată. Vătaful mic îl înlocuieşte pe vătaful mare la diferite servicii, ca tocmirea muzicii.
