Peste jumătate dintre europeni îl percep pe Donald Trump drept un „dușman al Europei”, conform unui sondaj realizat de revista franceză Le Grand Continent și institutul de sondare Cluster 17 în cele mai mari opt state membre ale UE, alături de Danemarca.
Studiul, desfășurat între 11 și 14 martie 2025, a inclus 10.572 de respondenți din România, Franța, Italia, Spania, Germania, Belgia, Țările de Jos, Polonia și Danemarca, având ca scop evaluarea percepției europenilor asupra relațiilor transatlantice și a problemelor de securitate.
Rezultatele arată că 51% dintre participanți îl consideră pe Donald Trump „un dușman al Europei”, comparativ cu doar 9% care îl văd drept „un prieten al Europei”.
În România, percepția este diferită: doar 37% dintre respondenți îl consideră pe liderul american un adversar al Europei, în timp ce 23% îl percep ca pe un aliat. Spre deosebire de România, în Danemarca, procentul celor care îl privesc ca pe un adversar ajunge la 66%.
România și Polonia, cele mai favorabile SUA
La întrebarea „Îl considerați pe Trump un prieten al țării voastre?”, Polonia a înregistrat cel mai ridicat procent (29%), urmată de România, unde 27% dintre respondenți îl văd pe Trump ca pe un aliat, în timp ce 23% îl consideră un inamic al țării. La polul opus, Danemarca (66%) și Belgia (53%) sunt cele mai critice față de președintele american.
În ceea ce privește impactul președinției lui Trump asupra securității globale, 63% dintre europeni sunt de părere că revenirea acestuia la Casa Albă ar face lumea mai puțin sigură. În România, 44% împărtășesc această temere, în timp ce 23% cred contrariul.
Percepția asupra stilului de conducere al lui Trump
Doar 13% dintre europeni cred că Donald Trump „respectă principiile democratice”, în timp ce 43% îl consideră un lider cu „tendințe autoritare” și 39% îl percep chiar ca pe „un dictator”.
În România, 23% dintre respondenți îl privesc ca pe un dictator, 45% cred că are tendințe autoritare, iar 25% consideră că respectă valorile democratice.
Europa și securitatea proprie
Întrebați dacă „Europa trebuie să se bazeze doar pe forțele proprii în materie de securitate?”, 70% dintre europeni s-au pronunțat în favoarea unei apărări comune.
România se numără printre cele mai pro-americane state: 57% dintre respondenți cred că europenii ar trebui să își asigure singuri securitatea, însă 27% consideră că este important să ne bazăm pe SUA – cel mai mare procent dintre cele nouă țări analizate.
Temeri legate de un posibil conflict armat
La întrebarea „Există un risc ridicat de conflict armat pe teritoriul UE în următorii ani?”, 55% dintre europeni au răspuns afirmativ. Cele mai îngrijorate sunt statele est-europene: 74% dintre români și 71% dintre polonezi cred că amenințarea unui conflict în regiune este reală.



