Vehiculele cu prioritate la inspecția tehnică. Anunțul făcut de RAR

Reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) informează că anumite categorii de persoane au dreptul la prioritate în cadrul inspecțiilor, conform prevederilor Legii 280/2023. Printre beneficiarii acestei facilități se numără femeile însărcinate, persoanele care sunt însoțite de copii mici și cele cu dizabilități.

„Atunci când vă prezentați la reprezentanțele RAR și vă încadrați în una dintre situațiile prevăzute de Legea 280/2023, veți beneficia de prioritate în ziua programării!

Femeile gravide, clienții care au alături copii mai mici de 5 ani și persoanele cu dizabilități pot solicita sprijinul angajaților noștri pentru a fi direcționați către locurile de parcare dedicate. De acolo, autovehiculele vor fi preluate cu prioritate pentru efectuarea serviciilor necesare”, au transmis oficialii RAR.

Importanța corectitudinii datelor la programare

Totodată, autoritățile atrag atenția asupra necesității introducerii corecte a informațiilor în momentul realizării unei programări, subliniind că orice greșeală poate duce la imposibilitatea prestării serviciilor solicitate.

„Vă rugăm să fiți foarte atenți la completarea datelor de identificare ale autovehiculului în procesul de programare la Registrul Auto Român.

Începând cu luna octombrie a anului trecut, orice eroare legată de seria de șasiu, ora și data programării, reprezentanța selectată sau serviciul dorit va avea drept consecință imposibilitatea desfășurării activității pentru care v-ați programat.

Mai exact, indiferent dacă faceți programarea online sau prin intermediul operatorilor noștri din call center, este esențial să verificați corectitudinea informațiilor furnizate. În caz contrar, odată ajunși la RAR, nu veți putea beneficia de serviciile solicitate. Verificarea atentă a datelor vă poate scuti de un drum inutil până la reprezentanță.

Sistemele informatice ale RAR nu permit desfășurarea activităților atunci când detectează erori în introducerea informațiilor. Această măsură a fost implementată pentru a preveni orice încercare de manipulare a sistemului de programări”, explică RAR.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare