Europarlamentarul Vlad Voiculescu (USR) consideră că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi trebuit să facă publice mesajele schimbate cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla. Aceasta a fost principala acuzație adusă în moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene, asupra căreia Parlamentul European urmează să voteze joi, potrivit Agerpres.
Voiculescu, fost ministru al sănătății în perioada pandemiei de COVID-19, a subliniat totodată că „este întotdeauna ușor să judeci la rece o soluție pe care cineva a trebuit să o găsească atunci când lucrurile erau foarte fierbinți”.
„Nu știu dacă fiecare negociere ar trebui purtată cu minuta lângă, se poate discuta dacă trebuiau să existe discuții pe WhatsApp, pe SMS, nu știu cum le-au purtat, dar pe fond, (…) ce ai la finalul acestor demersuri, care sunt aproape naturale într-o negociere, ai un contract. Și a fost acel contract bine negociat? A fost transparent măcar față de cei care trebuiau să ia decizia, cred că asta este întrebarea de fond”, a afirmat Voiculescu într-un briefing acordat jurnaliștilor români.
Întrebat dacă Ursula von der Leyen a spus adevărul atunci când a afirmat, în plenul Parlamentului European, luni seară, că „oricine susține că nu cunoștea contractul (pentru achiziția de vaccinuri anti-COVID) minte”, el a confirmat această afirmație.
„Vă spun cinstit că eu am văzut contractul în dosarul de la DNA. Contractul pentru vaccinuri a fost cunoscut premierului și respectiv omului desemnat de statul român în acel comitet care a fost format din câte un reprezentant al fiecărui stat. Dar a fost un reprezentant al României, un angajat al MApN, al Institutului Cantacuzino, care a fost numit de către Guvernul României”, a precizat Voiculescu.
Fostul ministru este urmărit penal, începând cu decembrie 2023, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID, alături de Ioana Mihăilă, fost ministru USR al sănătății, și de fostul prim-ministru Florin Cîțu.
Voiculescu a mai spus că se poate discuta dacă a fost corect ca doar premierul să fi avut acces la contract.
„Guvernul României a avut acces prin premier, atât. Nu e firesc, din punctul meu de vedere, se poate discuta dacă nu cumva deciziile ar fi trebuit luate în guvern. Dar da, premierul României, cu siguranță și președintele, au avut acces la contract, au putut decide ce cantități cumpără și nu a fost nimic impus de la nivel european”, a declarat el.
„În alte părți a fost diferit, în alte țări a fost fie ministrul sănătății, fie o persoană desemnată chiar din afara guvernului, care raporta mai departe”, a adăugat europarlamentarul USR.



