Cancelaria prim-ministrului a organizat vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanți ai camerelor de comerț și ai asociațiilor de antreprenori, unde s-a discutat și despre necesitatea reformării și profesionalizării Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior.
Conform unui comunicat al Guvernului, participanții au evidențiat ca prioritate elaborarea unei strategii economice naționale care să sprijine proiectele de investiții capabile să aducă valoare adăugată economiei românești.
„Temele de discuție au vizat reformarea și profesionalizarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, astfel încât să devină o instituție care să faciliteze transmiterea unitară și completă a informațiilor necesare mediului de afaceri în inițierea și dezvoltarea proiectelor de investiții, precum și promovarea companiilor românești pe plan extern. În acest context, a fost punctată consolidarea Punctului Unic Național de Contact pentru Conduita Responsabilă în Afaceri în cadrul ARICE, în vederea implementării liniilor directoare ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)”, se precizează în comunicat.
În legătură cu rețeaua de diplomație economică a României din străinătate, reprezentanții camerelor de comerț au accentuat importanța păstrării stabilității și a consolidării acesteia pentru dialogul cu investitorii străini, se menționează în același document.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat și dezvoltarea unei platforme digitale unice pentru centralizarea informațiilor și oportunităților de investiții, crearea unei baze de date comune cu mediul economic, extinderea procesului de digitalizare și reducerea termenelor de obținere a avizelor.
Consilierul de stat în Cancelaria prim-ministrului, Raul Gutin, a subliniat în timpul întâlnirii că Guvernul își menține angajamentul de a sprijini mediul investițional, atât român, cât și străin, precum și de a încuraja exporturile.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, coordonator al procesului de aderare a României la OCDE, a evidențiat deschiderea MAE pentru sprijinirea diplomației economice externe, iar ambasadorul Bogdan Mazuru a scos în evidență rolul esențial al atașaților economici în reprezentarea intereselor României pe plan internațional.
De asemenea, consilierul prezidențial Radu Burnete a amintit că Administrația Prezidențială și Guvernul colaborează strâns pentru a răspunde cerințelor mediului economic.



