Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a înregistrat în octombrie 2025 o scădere de 0,27%, ajungând la aproximativ 2,32 milioane, față de 2,33 milioane de polițe active la 31 octombrie 2024, potrivit statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), entitatea responsabilă de emiterea acestui tip de asigurări.
Comparativ cu luna precedentă, însă, în octombrie 2025 s-a consemnat o creștere de 0,53%.
La sfârșitul lunii octombrie, 70,9% dintre polițele active la nivel național erau în mediul urban și 29,1% în mediul rural. În funcție de tipul locuinței, 94,3% din polițe acoperă locuințele de tip A, cu structură de rezistență din beton armat, metal sau lemn și pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic, iar 5,7% vizează locuințele de tip B, cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau materiale nesupuse unui tratament special.
Din punct de vedere regional, cele mai multe polițe active se află în Transilvania (20,5% din total), Muntenia (19,8%) și București (18,5%), iar cele mai puține în Maramureș (3,2%) și Bucovina (3,5%).
PAID emite asigurările obligatorii pentru locuințe din iulie 2010, având ca obiectiv principal includerea tuturor locuințelor din România în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală: cutremure, inundații și alunecări de teren.
Polițele PAD au un cost de 130 de lei pentru locuințele de tip A, cu suma maximă asigurată de 100.000 de lei, și 50 de euro pentru locuințele de tip B, cu suma asigurată de 50.000 de lei.



