Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România, cu o putere de 200 MW și o capacitate de 400 MWh, a devenit operațională vineri, potrivit unui anunț făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
„Astăzi a fost operaționalizată cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România: 200 MW putere și 400 MWh capacitate de stocare. Pe scurt: energie curată și ieftină, care este păstrată pentru a fi folosită atunci când e cea mai mare nevoie”, a scris Bogdan Ivan într-o postare publicată pe Facebook.
Ministrul a precizat că investiția realizată de Nova Power & Gas a fost finalizată într-un interval de doar șase luni, considerat redus pentru un proiect de asemenea dimensiuni.
„Investitorii locali au investit în stocare pentru că aici este cheia echilibrului și a prețurilor avantajoase. De altfel, dacă verificați acum POSF, comparatorul ANRE, veți găsi acolo o ofertă de sub 1 leu/KWh, prima de acest fel din ultimul an!”, a mai menționat el.
În evaluarea sa, stocarea energiei reprezintă una dintre cele mai eficiente modalități de control al costurilor pentru populație.
„Stocarea este, în acest moment, una dintre soluțiile cele mai eficiente prin care putem reduce dezechilibrele din sistem, integra mai bine energia produsă de prosumatori și, cel mai important, ține sub control costurile pentru români”, a subliniat ministrul Energiei.
Tot vineri, la Câmpia Turzii, au început lucrările la o centrală pe gaz în ciclu combinat, cu o capacitate de 160 MW, investiție despre care a fost menționat că va asigura „energie sigură și constantă, esențială pentru echilibrarea sistemului”.
„Ne dorim ca firmele românești din energie să devină campioni regionali, iar România să fie un pilon de stabilitate în regiune și un partener-cheie al Statelor Unite. Felicitări antreprenorului Teofil Mureșan și grupului E-INFRA pentru viziune, implicare și consecvență. Și, mai ales, mulțumesc oamenilor care au construit efectiv acest proiect: ingineri, tehnicieni, echipe din șantier și tuturor celor care au pus mâna și au făcut posibil ca această investiție să devină realitate”, a mai transmis Bogdan Ivan pe rețeaua de socializare.



