Cristian Erbașu anunță că lucrările la planșeul Unirii ar putea fi accelerate proporțional cu bugetul alocat

Ritmul de execuție al lucrărilor la planșeul Unirii ar putea fi accelerat, în funcție de bugetul alocat pentru acest an, a declarat duminică directorul general al companiei Construcții Erbașu, Cristian Erbașu.

„Suntem în acest moment la peste 30% din această lucrare în execuție și mai mult ca sigur putem să progresăm destul de mult, în funcție de bugetul alocat pe acest an. Teoretic, această lucrare ar trebui finalizată în 2027, spre final, dar dorința asocierii este ca ea să se termine cât mai repede. Nu știu dacă vom reuși în acest an. Într-adevăr, este necesară o finanțare suplimentară, nu suplimentară față de contract, ci suplimentară față de bugetarea inițială pe 2026. Una este dacă se va bugeta la nivelul Ministerului Dezvoltării o sumă de 900 de milioane, cât este suma cu tot cu TVA rămasă, alta este dacă se vor bugeta doar 300 de milioane, însă noi am făcut progres din punct de vedere tehnic și administrativ. Lucrarea a progresat în continuare, chiar dacă poate finanțarea a mai întârziat”, a afirmat Cristian Erbașu într-o conferință de presă.

Acesta a precizat că primele două faze ale proiectului sunt aproape de finalizare și că urmează să fie demarate etapele următoare.

La rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că va solicita asigurarea din bugetul național a cotei de 20% pe care unitățile administrativ-teritoriale trebuie să o asigure din fonduri proprii pentru a beneficia de finanțare prin Programul Anghel Saligny.

„În construcția bugetului vom solicita – pentru că este o lucrare de interes național, și nu o lucrare de interes local – asigurarea din bugetul național a cotei de 20% pe care, conform ultimei ordonanțe de urgență, UAT-urile trebuie să o folosească din resurse proprii pentru a primi finanțare din Programul Anghel Saligny. Ne vom asigura că acest procent aferent UAT Sector 4 va exista, iar odată ce aceste condiții sunt îndeplinite, din discuțiile pe care le-am purtat în coaliție, aceste sume de bani vor fi cu certitudine alocate. (…) Este de neconceput să lăsăm o gaură în mijlocul orașului. (…) Este un lucru pe care cu certitudine nu și-l dorește nimeni și ar arăta o lipsă de respect majoră pentru cetățenii Bucureștiului și ai României, mult încercați în ultimul an de austeritate”, a spus Băluță.

În alt context, acesta a mai precizat că pasajul de la Apărătorii Patriei urmează să fie finalizat în cursul acestui an.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare