În luna octombrie 2024, prețurile producției industriale, atât pentru piața internă, cât și pentru cea externă, au scăzut cu 3,3% față de aceeași perioadă din 2023 și cu 1% comparativ cu luna anterioară, potrivit datelor furnizate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Pe piața internă, indicele prețurilor producției industriale a înregistrat o scădere de 1,5% în octombrie față de luna septembrie 2024 și o scădere de 5,09% față de octombrie 2023.
În ceea ce privește piața externă, prețurile producției industriale au crescut cu 0,27% în octombrie față de septembrie 2024 și cu 1,52% față de octombrie 2023.
S-au înregistrat și creșteri de preț pe anumite sectoare
Pe marile sectoare industriale, comparativ cu octombrie 2023, s-au înregistrat creșteri ale prețurilor în industria bunurilor de capital (+4,75%), în industria bunurilor de uz curent (+4,14%), în industria bunurilor de folosință îndelungată (+0,84%) și în industria bunurilor intermediare (+0,17%). Totuși, în industria energetică, prețurile au scăzut cu 14,03%.
Conform datelor INS, pe sectoare de activitate, prețurile au crescut în distribuția apei, salubritate, gestionarea deșeurilor și activități de decontaminare (+12,71%) și în industria prelucrătoare (+1,01%). În schimb, au fost înregistrate scăderi în industria extractivă (-7,53%) și în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-13,64%).



