Președintele american Donald Trump a afirmat marți că autoritățile de la Beijing sunt „disperate” să încheie un acord privind tarifele comerciale, însă nu știu cum să pornească discuțiile. Potrivit agenției EFE, liderul de la Washington a precizat că SUA așteaptă un apel din partea președintelui chinez Xi Jinping, după ce cele două state și-au impus reciproc tarife ridicate și au lansat avertismente privind noi măsuri protecționiste.
Pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, Trump a scris: „dorește să ajungă la un acord, dar nu știe cum să îl inițieze. Le așteptăm apelul. Se va întâmpla!”
Această declarație vine în contextul în care China a reacționat la amenințările recente ale președintelui american privind impunerea unor noi taxe vamale de 50%, avertizând că va răspunde cu măsuri similare dacă acestea vor fi aplicate miercuri.
Trump a transmis că, în cazul în care Beijingul nu renunță până marți la prânz (16:00 GMT) la tarifele de 34% impuse în replică, administrația americană va introduce de miercuri un nou set de taxe de 50%, care ar putea duce tarifele totale aplicate exporturilor chineze către SUA până la un nivel de 104%.
Și aplicația TikTok este parte din negocieri
Un alt subiect posibil în eventuale tratative între cele două părți este situația aplicației TikTok. Administrația Trump a solicitat separarea platformei de compania-mamă chineză ByteDance pentru ca aceasta să poată continua activitatea pe piața americană.
Războiul comercial lansat de președintele republican împotriva mai multor parteneri internaționali a intrat într-o fază intensă începând cu 2 aprilie, când Trump a anunțat o taxă globală de 10%, urmată de tarife suplimentare ce vizau direct China și Uniunea Europeană.
Piața globală a reacționat negativ la această escaladare, cu scăderi semnificative, cauzate de temerile privind efectele economice ale unui conflict comercial de amploare între cele mai mari două economii ale lumii.



