Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a făcut publice listele celor 91 de inițiative care beneficiază de finanțare prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, cu un buget total de 232,5 milioane de euro, a informat joi ministrul de resort, Marcel Boloș.
„România va avea, în toate regiunile, centre moderne în care copiii din comunități vulnerabile vor găsi sprijin real: educație, sport, cultură, consiliere, încredere. Am publicat listele cu 91 de proiecte care vor prinde viață cu bani europeni din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, în valoare totală de 232,5 milioane de euro. Concret, cei care au depus proiecte vor primi fonduri nerambursabile pentru lucrări de construcție, modernizare sau reabilitare a infrastructurii și dotarea centrelor cu echipamente sportive, culturale și educaționale”, a transmis Boloș pe pagina sa de Facebook.
Conform informațiilor furnizate, fiecare centru va dispune de spații dedicate activităților recreative, săli de sport, terenuri exterioare, biblioteci fizice și digitale, precum și ateliere tematice și de creație.
Totodată, vor fi acoperite și costurile activităților desfășurate în aceste centre, precum sprijin educațional, consiliere socială, organizarea de tabere, schimburi de experiență, precum și asigurarea mesei, cazării și transportului pentru copiii care au nevoie de aceste servicii.
„Totul este construit pe baza unui model integrat, în care intervenția fizică este dublată de servicii reale, adaptate nevoilor din teren. Vorbim despre prima intervenție la scară națională care aduce, în mod integrat, infrastructură și servicii sociale pentru copiii aflați în risc de sărăcie, excluziune socială sau abandon școlar. Este o veste că, ușor-ușor, cu bani europeni, statul ajunge mai aproape de ceea ce ar trebui să fie”, a adăugat ministrul Proiectelor Europene pe rețeaua de socializare.



