Zborurile cu avionul ar putea deveni mai costisitoare dacă propunerea eurodeputaților privind interzicerea taxării bagajelor mici de mână va fi aprobată, anunță Wizz Air.
„Ne opunem ferm propunerii Parlamentului European, care ar distruge actuala libertate comercială și ar face zborurile mai scumpe pentru milioane de călători. Dacă propunerea ar fi adoptată, companiile aeriene ar fi obligate să includă prețul bagajului de mână în prețul inițial al biletului, indiferent dacă clientul are nevoie de acesta sau nu. Acest lucru ar reduce transparența prețurilor și ar elimina posibilitatea consumatorilor de a alege, obligând pasagerii să plătească pentru servicii pe care s-ar putea să nu le folosească”, potrivit unui răspuns transmis de reprezentanții Wizz Air.
Conform Agerpres, acest demers ar putea duce la creșterea duratei procesului de îmbarcare, mai ales în cazul operatorilor aerieni ultra low-cost, cum este Wizz Air, care utilizează rotații rapide ale aeronavelor, cu intervale de doar 30 de minute.
„Acest lucru ar submina eficiența operațională și modelul low-cost care fac posibilă călătoria cu avionul la prețuri accesibile în Europa”, au avertizat oficialii companiei.
Europarlamentarii au solicitat marți, 24 iunie, introducerea unei interdicții privind perceperea de taxe pentru bagajele mici de mână de către companiile aeriene – o inițiativă care a fost contestată dur de firmele din industria transportului aerian, potrivit agenției France Presse.
TRAN a propus transportul bagajelor de mână gratuit
Comisia pentru transporturi și turism din Parlamentul European (TRAN) a adoptat o propunere legislativă prin care pasagerii ar avea dreptul de a transporta gratuit în cabină un obiect personal, cum ar fi o geantă sau un rucsac, precum și un alt bagaj de maximum 7 kilograme.
Această inițiativă are ca scop eliminarea „costurilor suplimentare nejustificate” pentru pasageri, a explicat eurodeputatul social-democrat Matteo Ricci, unul dintre semnatarii propunerii.
În prezent, multe dintre companiile low-cost permit în cabină doar un singur obiect inclus în prețul biletului, iar pentru bagajele suplimentare de mână percep taxe adiționale.
Asociația Airlines for Europe (A4E), care reprezintă interesele companiilor din domeniu, a criticat inițiativa eurodeputaților, considerând că aceasta ar conduce la creșterea prețurilor pentru pasagerii care călătoresc cu un bagaj minim.
Acești călători ar fi obligați „să plătească servicii pe care nu le doresc sau de care nu au nevoie”, a declarat Ourania Georgoutsakou, directorul general al A4E, înaintea votului din comisia TRAN.
Măsura s-ar aplica tuturor zborurilor care pornesc sau ajung în Uniunea Europeană și a fost aprobată ca parte a unui pachet de modificări la regulamentele privind drepturile pasagerilor, propus de Comisia Europeană.
Totodată, TRAN a votat în favoarea introducerii unui formular standardizat pentru solicitările de compensații și rambursări. De asemenea, membrii comisiei au aprobat o listă cu situații excepționale – cum ar fi dezastre naturale sau conflicte armate – care permit companiilor să refuze acordarea compensațiilor.
Pentru ca aceste modificări să intre în vigoare, ele trebuie să fie aprobate de plenul Parlamentului European și ulterior negociate cu guvernele statelor membre (Consiliul UE).



