Consiliul European a apreciat că Bulgaria a îndeplinit toate condițiile necesare pentru a adera la zona euro începând cu 1 ianuarie 2026, conform concluziilor adoptate joi seară în cadrul reuniunii liderilor statelor și guvernelor Uniunii Europene, desfășurată la Bruxelles.
De asemenea, Consiliul European a solicitat Consiliului Uniunii Europene să adopte cât mai curând propunerile relevante formulate de Comisia Europeană.
Consiliul Afaceri Economice și Financiare urmează să voteze, pe 8 iulie, ultimele trei decizii legate de aderarea Bulgariei la zona euro. În aceeași zi, Parlamentul European avea pe agendă votul asupra raportului privind accesul Bulgariei în zona euro, raport care a primit deja avizul favorabil din partea Comisiei pentru Afaceri Economice și Monetare a PE, precum și al subcomitetului pentru fiscalitate.



